Constantin: Industria berii din România supravieţuieşte chiar dacă acciza s-a mărit cu 50% în ultimii ani

Industria berii din România supravieţuieşte chiar dacă în ultimii ani acciza s-a mărit cu 50%, a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la o conferinţă dedicată sectorului berii.
Economica.net - joi, 11 dec. 2014, 17:01
Constantin: Industria berii din România supravieţuieşte chiar dacă acciza s-a mărit cu 50% în ultimii ani

‘Industria berii din România supravieţuieşte chiar dacă în ultimii ani, din păcate, a avut o creştere a accizei. Din anul 2008 şi până în prezent acciza a crescut cu 50%. Ştiu că este o problemă sensibilă pentru dumneavoastră şi am promis că încercăm în măsura în care există deschidere la Ministerul de Finanţe să vedem ce putem face pentru acest sector pentru că vânzările nu stau atât de bine, poate şi pentru că puterea de cumpărare nu este atât de mare cât ne-am fi dorit cu toţii sau pentru că e un sector în care dincolo de producţia internă avem şi ceva importuri. Aş spune că toate gusturile se găsesc în piaţă, deşi şi aici este un lucru bun pentru că este sectorul care importă cel mai puţin din toate sectoarele din agricultură şi din industria alimentară românească’, a precizat ministrul Agriculturii.

Deşi industria berii a avut un uşor declin în perioada 2008-2012, Daniel Constantin a subliniat că evaziunea fiscală în acest sector este zero.

‘Este o industrie care se descurcă foarte bine. S-a descurcat foarte bine până în 2012. A fost o perioadă de uşor declin, în perioada 2008-2012, pe urmă şi-a revenit şi acum avem probleme din punct de vedere al vânzării. Trebuie să îmbunătăţim activitatea acestei industrii deoarece pentru buget, în general, este o industrie care trebuie apreciată şi sprijinită. Este industria în care evaziunea fiscală este zero, industria în care s-au creat în mod direct sau indirect 70.000 de locuri de muncă, este industria care foloseşte ceea ce ne dorim să auzim în agricultură: să procesăm produsele agroalimentare de bază să nu mai exportăm materie primă foarte multă. Faptul că folosim deja 70% materie prima românească ne bucură foarte mult’, a menţionat ministrul.

Constantin Bratu, directorul general al Asociaţiei Berarii României, a lansat oficial invitaţia ministrului Agriculturii de a semna petiţia online ‘Salvează berea’, care vizează reducerea accizei la bere, şeful MADR afirmând că o să analizeze acest aspect, mai ales că ‘60% din tot ceea ce înseamnă acciză în acest domeniu este încasat din industria berii’.

‘Ca ministru al Agriculturii mi-aş dori o relaxare fiscală pentru toate ramurile din sector. Dacă mai insist mult cu reducerea TVA la carne şi acum cu acciza la bere s-ar putea ca premierul să îmi spună: ‘mergi tu la Ministerul de Finanţe să faci aceste reduceri fiscale’. Dincolo de orice fel de glumă, o să analizez, dar vreau să vă asigur că suntem foarte atenţi la acest sector pentru că este foarte important şi pentru ministrul de Finanţe pentru că 60% din tot ceea ce înseamnă acciză în acest domeniu este încasat numai din industria berii’, a mai adăugat şeful MADR.

Te-ar mai putea interesa și
De la 1 octombrie, automatele de sucuri și cafea au obligația să fie dotate cu aparate de marcat fiscale. Amenzi între 8.000 și 10.000 de lei
De la 1 octombrie, automatele de sucuri și cafea au obligația să fie dotate cu aparate de marcat fiscale. Amenzi între ...
Printr-un ordin dat de Autoritatea Națională de Administrare Fiscală se atrage atenția asupra faptului că automatele cu sucuri, sandvisuri saau cafea sunt obligate să fie dotate cu AMEF.......
Grindeanu: Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai
Grindeanu: Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul ...
S&P a retrogradat Israelul din cauza riscurilor geopolitice ridicate
S&P a retrogradat Israelul din cauza riscurilor geopolitice ridicate
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a coborât, vineri, ratingul Israelului, de la "AA minus" până la "A ...
CIA avertizează că Ucraina poate pierde războiul anul acesta, fără un nou ajutor militar
CIA avertizează că Ucraina poate pierde războiul anul acesta, fără un nou ajutor militar
Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), William Burns, a avertizat joi că Ucraina ar putea pierde războiul ...