Coreea de Nord pare să fi repornit reactorul de la complexul nuclear Yongbyon – AIEA

Coreea de Nord pare să fi repornit reactorul ce produce plutoniu din complexul nuclear Yongbyon, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu aceasta, informează luni AFP.
AGERPRES - lun, 30 aug. 2021, 09:17
Coreea de Nord pare să fi repornit reactorul de la complexul nuclear Yongbyon - AIEA

„De la începutul lui iulie, există indicii, printre care deversarea de apă de răcire, compatibile cu funcţionarea reactorului”, a subliniat AIEA în raportul său anual.

Reactorul din Yongyon ar fi fost oprit de la începutul lui decembrie 2018, precizează raportul datat de vineri, scrie Agerpres.

O repornire a acestui reactor, cu o capacitate de cinci megawaţi, ar putea însemna că Phenianul îşi continuă programul de dezvoltare nucleare, cu încălcarea flagrantă a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU.

Viitorul acestui complex nuclear a fost unul dintre punctele de divergenţă din timpul summitului din 2019, de la Hanoi, dintre liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele american de la acea vreme, republicanul Donald Trump, care s-a soldat cu un eşec.

Coreea de Nord a propus atunci destructurarea unei părţi din complexul Yongbyon, dar nu şi a altor infrastructuri de producţie nucleară, în schimbul ridicării „parţiale” a sancţiunilor economice. Această ofertă a fost respinsă de Washington şi de atunci negocierile dintre cele două ţări se află într-un punct mort.

Regimul nord-coreean este vizat de numeroase sancţiuni internaţionale pentru programele sale militare, în special nucleare, interzise şi care au progresat considerabil în timpul regimului lui Kim Jong Un.

Experţii AIEA au fost expulzaţi din Coreea de Nord în 2009 şi de atunci agenţia supraveghează din străinătate activităţile Coreei de Nord.

O eventuală repornire a acestui reactor survine după o recentă informaţie conform căreia Phenianul utilizează de asemenea un laborator radio-chimic situat în vecinătate, pentru a separa plutoniul de combustibilul folosit, provenit de la reactor.

Indiciile privind funcţionarea reactorului şi laboratorului sunt „profund tulburătoare”, a declarat AIEA, adăugând că aceste activităţi constituie „o încălcare clară” a rezoluţiilor Naţiunilor Unite.

Situat la circa o sută de kilometri la nord de Phenian, complexul nuclear nord-coreean Yongbyon numără zeci de clădiri având legătură cu programul nuclear nord-coreean. Deschis în 1986, aici a fost construit primul reactor nord-coreean, singura sursă de plutoniu cunoscută în Coreea de Nord.

Însă Yongbyon nu ar fi prima instalaţie de îmbogăţire a uraniului în această ţară şi închiderea ei nu ar însemna sfârşitul programului nuclear al acestei ţări.

Te-ar mai putea interesa și
SUA: Costurile războiului cu Iranul au depăşit 47 miliarde de dolari, conform celei mai recente estimări a Pentagonului
SUA: Costurile războiului cu Iranul au depăşit 47 miliarde de dolari, conform celei mai recente estimări a Pentagonului
Armata Statelor Unite a cheltuit până acum peste 47 miliarde de dolari în războiul cu Iranul, cu peste 25% mai mult decât estimarea din iulie a Pentagonului, potrivit datelor acestui departament......
Statul român s-a îmbogățit cu peste 2 miliarde de euro în trei luni, dar nu se poate atinge de niciun ban. Situația Petromidia
Statul român s-a îmbogățit cu peste 2 miliarde de euro în trei luni, dar nu se poate atinge de niciun ban. Situația ...
În urma unei afaceri care acum se dovedește foarte avantajoasă, Guvernul României a ajuns să dețină un pachet minoritar ...
Trei noi parcuri fotovoltaice de 130 MW, deținute de OMV Petrom și Renovatio, au intrat în operare comercială
Trei noi parcuri fotovoltaice de 130 MW, deținute de OMV Petrom și Renovatio, au intrat în operare comercială
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, anunță că trei parcuri fotovoltaice dezvoltate ...
Palatul Copiilor din Arad, nefinalizat de 13 ani, are nevoie de 10 milioane lei de la Guvern ca să fie recepţionat
Palatul Copiilor din Arad, nefinalizat de 13 ani, are nevoie de 10 milioane lei de la Guvern ca să fie recepţionat
Inspectoratul Şcolar Judeţean a depus la Guvern o nouă cerere de finanţare, în valoare de 10 milioane de lei, pentru ...