Costin, BNS: Din păcate, astăzi salariul minim nu mai este raportat la coşul minim de consum

Salariul minim nu mai este raportat la coşul minim de consum, aşa cum se întâmpla până în 2003, iar de anul viitor acesta a fost stabilit la 3.000 de lei, valoare la care s-a ajuns fără nicio formulă de calcul, afirmă preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin.
AGERPRES - mar, 06 dec. 2022, 12:24
Costin, BNS: Din păcate, astăzi salariul minim nu mai este raportat la coşul minim de consum

„Decenţa e la salariul mediu pe economie. Subzistenţa e la salariul minim pe economie! Din păcate, astăzi, salariul minim nu mai este raportat la coşul minim de consum aşa cum se întâmpla până în 2003, în ţara noastră. Aşa ne-am trezit că salariul minim este determinat după bunul plac al politicianului de atunci şi până acum. Niciun partid politic nu a vrut să repare asta. BNS a luptat să schimbe acest lucru! Comisia Europeană a identificat, însă, absenţa unui mecanism transparent pentru a determina valoarea salariului minim. În ultimii trei ani, am avut trei formule de calcul diferite pentru salariul minim. Iar în 2023 vom avea un salariu minim brut de 3.000 de lei, valoare la care s-a ajuns fără nicio formulă de calcul”, susţine Costin, conform unei postări pe pagina de Facebook a BNS.

Acesta a subliniat, de asemenea, că deocamdată Guvernul României nu a aprobat prin Ordonanţă de Urgenţă majorarea venitului minim „pentru cei peste 1 milion de lucrători din ţara noastră”.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan, de Ziua Armatei României: Vom avea un buget solid pentru apărare, conform angajamentelor din cadrul NATO
Nicușor Dan, de Ziua Armatei României: Vom avea un buget solid pentru apărare, conform angajamentelor din cadrul NATO
Președintele României, Nicușor Dan, a participat duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei României, la ceremonia organizată la Baza 86 Aeriană „Locotenent Gheorghe Mociorniță”....
Arabia Saudită: noi explozii la Riad, unde aeroportul urmează să se redeschidă
Arabia Saudită: noi explozii la Riad, unde aeroportul urmează să se redeschidă
Noi explozii au zguduit Riadul duminică dimineaţa, după ce autorităţile au emis mesaje de alertă, în timp ce rebelii ...
Audi va investi patru miliarde de dolari în prima sa uzină din SUA
Audi va investi patru miliarde de dolari în prima sa uzină din SUA
Constructorul german de automobile premium Audi, care face parte din grupul Volkswagen, a anunţat duminică o investiţie ...
Câte zile libere plătite au angajații într-un an și câte de telemuncă? Dar câte sunt legal plătite dacă te institui ca îngrijitorul propriului copil sau ceri suplimentarea concediului?
Câte zile libere plătite au angajații într-un an și câte de telemuncă? Dar câte sunt legal plătite dacă te institui ...
Dreptul la zile de telemuncă într-o lună, la zile plătite pentru îngrijirea copilului, posibilitatea obținerii unui ...