Criza de muncitori calificaţi a mărit costul de construcţie cu 10-15% în ultimii doi ani

Lipsa de personal calificat în domeniul construcţiilor a dus la creştera costurilor de construcţie cu 10-15% în ultimii doi ani, spune Geo Mărgescu  directorul general al dezvoltatorului Forte Partners. 
Andrada Ghira - mie, 20 sept. 2017, 09:52
Criza de muncitori calificaţi a mărit costul de construcţie cu 10-15% în ultimii doi ani

Costul de construcţie al proiectelor imobiliare s-a majorat în ultimii doi ani cu până la 15%, şi asta datorită deficitului de muncitori calificaţi. 

„Aceasta este principala noastră îngrijorare: preţurile în creştere şi disponibilitatea unui constructor să fie capabil să livreze proeictele. Nu întârzierile sunt o problemă, ci calitatea, pentru că sunt mai puţini muncitori calificaţi. Acum e mai greu decât acum trei ani, iar preţurile de construcţie au crescut cu 10-15% în ultimii doi ani”, spune Geo Mărgescu, directorul general al Forte Partners. 

Muncitori din China şi Vietnam pe şantierele din România

„Simţim deja că preturile de construcţie cresc pentru că lipsesc muncitori calificaţi. Ştiu câţiva constructori care aduc forţă de muncă din China, Vietnam, lucru care ne aduce înapoi în 2007, când nu puteam găsi muncitori calificaţi. Acest lucru se întâmplă în toată Europa. Polonezii aduc forţa de muncă din Ucraina, pentru că locuitorii au plecat pe şantierele din ţările scandinave”, spuen David Hay, directorul general al AFI Europe România. 

Una dintre cele mai mari companii de construcţii din România, Bog’Art, va aduce 100 de muncitori din Vietnam.

„Testăm şi această posibilitate. Este o soluţie pentru a acoperi acest deficit. Dacă analizăm la nivelul întregii ţări, cred că avem un deficit de aproape 30%. Alergăm toţi înnebuniţi să angajăm, iar tendinţa de creştere a salariilor este clară de la o zi la alta. Dacă azi discutăm de un salariul mediu brut de 4 euro/oră, tendinţa e sa crească spre 7-8 euro/oră, pentru un muncitor calificat”, a declarat recent Sorin Greu, directorul general al Bog’Art.

Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii a tras un semnal de alarmă cu privire la deficitul de forţă de muncă calificată pe şantierele marilor proeicte din România şi cer sprijinul Guvernului pentru a putea reţine muncitorii specializaţi în ţară, dar şi pentru a-i atrage pe cei plecaţi în ţări precum Israel, Germania, Spania, Italia sau Marea Britanie. 

CITEŞTE ŞI Criză de angajaţi în construcţii: e nevoie de 600.000 de muncitori, iar constructorii sunt dispuşi să crească salariile, dacă statul îi ajută

Te-ar mai putea interesa și
Noua Dacia electrică este tot mai aproape de lansare dar fratele său Renault Twingo este încă departe de piața din România
Noua Dacia electrică este tot mai aproape de lansare dar fratele său Renault Twingo este încă departe de piața din România
În timp ce viitorul model electric Dacia având la bază platforma Renault Twingo se află în testele finale, Ivan Segal, directorul de vânzări al brandului francez, declară la București că......
Produsul alimentar care se ieftinește acum masiv în România și în Europa: untul
Produsul alimentar care se ieftinește acum masiv în România și în Europa: untul
Prețul mediu al untului la poarta fabricilor europene se apropie din nou de pragul de 400 de euro suta de kilograme, după ...
Pensiile de serviciu militare au costat 14 miliarde de lei în 2025, cu 4% mai mult decât în 2024. Numărul beneficiarilor a crescut modest faţă de anul 2024 – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 14 miliarde de lei în 2025, cu 4% mai mult decât în 2024. Numărul beneficiarilor ...
Pensiile de serviciu militare au costat 14,4 miliarde de lei brut, în anul 2025, cu 4,5% mai mult decât în anul 2024, ...
Spania va cere UE să denunţe Acordul de asociere cu Israelul
Spania va cere UE să denunţe Acordul de asociere cu Israelul
Spania va propune marţi, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor de externe europeni, ca UE să "rupă" Acordul de asociere ...