Cum ne vom face cumpărăturile peste 10 ani

Analiştii şi managerii companiilor care oferă diverse servicii retailerilor estimează că în următorii cinci ani comerţul se va schimba mai mult decât în ultimii 100. Magazinele fizice pun deja în aplicare tacticile folosite de vânzătorii virtuali.
Economica.net - S, 24 aug. 2013, 12:03
Cum ne vom face cumpărăturile peste 10 ani

În următorii ani, tehnologia va schimba extrem de rapid faţa comerţului, fie că vorbim despre magazinele fizice sau despre cele virtuale, estimează analiştii şi managerii companiilor care oferă servicii acestui domeniu. „Următorii cinci ani vor aduce mai multe schimbări comerţului decât s-au produs în ultimii 100 de ani”, a declarat pentru USA Today preşedintele uneia dintre cele mai mari companii din SUA specializată în servicii pentru comercianţi. „În 10 ani, comerţul va fi de nerecunoscut”, a spus un alt analist din domeniu. Specialiştii au explicat cum tehnologiile avansate vor continua să transforme comerţul pe viitor.

Vor fi tot mai multe cipuri şi cookies incluse în produse, smartphone-uri, motoare de căutare, cereri de informaţii etc. Aceasta pe lângă faptul că acum, consumatorii sunt „urmăriţi” prin intermediul cardurilor de credit, se pot stabili cu uşurinţă obiceiuri de consum,recorduri în materie de cumpărături, dar şi paşii pe care un cumpăărtor îi face în procesul de achiziţii.

Serviciile cu clienţii vor rămâne punctul cheie pentru comercianţi. „Primii 15 ani de cumpărături online au simplificat procesul de achiziţii. Acum, departamentul de servicii cu clienţii înseamnă mult mai mult. Este vorba despre a-i ajuta pe oameni să facă cumpărături pe baze demografice, a istoricului, a nevoilor şi a profilelor social media”, explică un specialist în social media care lucrează cu retailerii.

Site-urile şi magazinele fizice vor avea la dispoziţie mai multe modalităţi de a oferi clienţilor informaţii adiţionale, ceea ce îi va încuraja să devină fideli.

Angajaţii magazinelor vor fi mai bine informaţi cu privire la produsele pe care fiecare dintre consumatori ar dori să le cumpere, aşa că vor putea oferi cu mai multă promptitudine şi exactitate explicaţiile cerute.

Tehnologia va permite, de asemenea, o mai bună adaptare a promoţiilor şi a campaniilor la specificul publicului fiecărui magazin.

Aproape toate tranzacţiile din magazine se vor face prin intermediul telefoanelor.

Tehnologia wireless va transforma telefoanele consumatorilor într-un „buzunar” pentru carduri de credit, debit şi carduri de loialitate. Telefoanele şi tabletele vor fi folosite pe post de „registre contabile”.

Eficienţa generată de noile tehnologii va duce la diminuarea forţei de muncă implicată în toate procesele din retail.

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...