Daniel Constantin: Fermierii afectaţi de calamităţi vor fi despăgubiţi prin fondurile mutuale

Vicepremierul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a anunţat luni, la Galaţi, că fermierii ale căror culturi au fost afectate de fenomenele meteo extreme vor fi despăgubiţi prin intermediul fondurilor mutuale, în acest moment singurul sprijin pe care îl primesc fiind scutirea de impozitul pe venit.
Economica.net - lun, 14 apr. 2014, 18:14
Daniel Constantin: Fermierii afectaţi de calamităţi vor fi despăgubiţi prin fondurile mutuale

Daniel Constantin a precizat că fondurile mutuale sunt forme de asociere cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru care vor fi repartizate 200 de milioane de euro. Pentru a beneficia de despăgubiri prin fondurile mutuale, fermierii trebuie să se înscrie în aceste forme de asociere şi să achite o cotizaţie.

‘Cei cu culturi calamitate, cei care nu au înregistrat un venit din această cauză, sigur că nu pot plăti norma de venit şi se instituie amnistia fiscală. În viitorul Program Naţional de Dezvoltare Rurală, transmis Comisiei Europene, am alocat deja 200 de milioane de euro Uniunii Europene, drept contribuţie europeană pentru înfiinţarea şi dezvoltarea fondurilor mutuale. Astfel, fermierii cu pierderi pe venit cauzate de îngheţ, secetă, boli – cauze care nu sunt acoperite de societăţile de asigurări, acele pierderi pe venit pot fi asigurate prin fondurile mutuale, cu câteva condiţii: fermierii să fie membri, să achite o cotizaţie şi să existe contribuţia europeană şi contribuţia de la bugetul de stat’, a declarat Daniel Constantin. Vicepremierul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, s-a aflat luni, la Galaţi, unde a participat la conferinţa regională ‘Satul românesc are viitor’ în contextul pregătirii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Te-ar mai putea interesa și
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri în zona Pieței Centrale din Cracovia, pe strada Dietla, potrivit......
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna ...