Datoria SUA ar putea atinge dublul nivelului PIB în 25 de ani

Datoria Statelor Unite ar putea atinge dublul nivelului PIB în 2037 dacă statul federal păstrează actualele politici fiscale, relevă un raport al Biroului pentru buget al Congresului (CBO) făcut public marţi, informează AFP.
Economica.net - mar, 05 iun. 2012, 18:36
Datoria SUA ar putea atinge dublul nivelului PIB în 25 de ani

Conform raportului CBO, o entitate non-partizană a Congresului, datoria – care corespunde în prezent unui procent de 70% din PIB – ar urma să atingă 109% până în 2026 şi să se apropie de 200% în 2037.

Dacă reducerile fiscale actuale vor fi extinse, iar cheltuielile publice nu vor fi reduse, atunci datoria va continua să crească, mai precizează raportul.

Creşterea datoriei este legată în parte de îmbătrânirea generaţiei ‘baby-boom’, care ajunge la vârsta pensionării, cu urmările pe care le implică acest lucru asupra unor programele sociale ca Medicare (asigurări de sănătate pentru persoanele în vârstă) şi Social Security (pensii şi alocaţii pentru persoanele cu handicap).

Conform unui alt scenariu care implică în special creşterea taxelor, datoria ar putea scădea la 53% din PIB în cursul următorilor 25 de ani.

Raportul CBO ar putea veni în sprijinul candidatului republican la alegerile prezidenţiale, Mitt Romney, şi al aliaţilor săi din Congres, care insistă asupra unei politici bugetare fondate pe puternice reduceri de cheltuieli publice.

Însă democraţii favorabili unei eliminări a reducerilor fiscale datând din timpul preşedintelui republican George W. Bush ar trebui să fie de asemenea satisfăcuţi de concluziile CBO.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...