Decizia Guvernului la criza din spitale: Medicii vor fi plătiţi mai mult pentru gărzi

Plata gărzilor suplimentare efectuate de medici se va face pornind de la baza salarială crescută prin intermediul Ordonanţei de Urgenţă 20/2016, începând cu data de 1 octombrie. De asemenea, ''garda obligatorie'' va beneficia de acordarea sporului de 25% pe timpul de noapte lucrat. Decizia a fost anunţată de Guvern, astăzi, după ce medicii au avertizat că, începând de luni, nu vor mai asigura gărzile.
Economica.net - sâm, 06 aug. 2016, 15:13
Decizia Guvernului la criza din spitale: Medicii vor fi plătiţi mai mult pentru gărzi

Guvernul României a decis că plata gărzilor suplimentare efectuate de medici se va face pornind de la baza salarială crescută prin intermediul Ordonanţei de Urgenţă 20/2016, începând cu data de 1 octombrie, informează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii transmis AGERPRES.

De asemenea, aşa numita ”gardă obligatorie” va beneficia de acordarea sporului de 25% pe timpul de noapte lucrat, ceea ce până acum nu se făcea. Totodată, medicii care au obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale din 2010 încoace vor primi sporul legal de 15% care, până la 1 august, nu mai fusese acordat. Timpii de lucru şi de odihnă vor fi regândiţi în termeni de flexibilizare, de grijă faţă de efortul depus de medici şi de siguranţă a pacienţilor. Totodată, ministerul evaluează modalităţi de remunerare a medicilor rezidenţi de anii I şi II pentru gărzile pe care le fac.

”Au crescut salariile de bază ale medicilor din sistemul public de la 1 august, odată cu intrarea în vigoare a OUG 20 /2016. Guvernul a prevăzut pentru această creştere un miliard de lei. Gărzile suplimentare vor fi efectuate în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial. Pentru medici avantajul este că gărzile vor fi considerate atât vechime în muncă, cât şi vechime în specialitate. Contractul de muncă pentru gărzi va da dreptul la concediu de odihnă plătit proporţional cu timpul lucrat pentru medicii care efectuează numai gărzi sau pentru cei care fac gărzi în alt spital decât cel la care sunt angajaţi”, arată Ministerul Sănătăţii.

Potrivit comunicatului emis de Guvern, fondurile de circa 100 de milioane de lei necesare creşterii plăţii gărzilor pentru medici în 2016 vor proveni din administrarea mai eficientă a resurselor deja existente în sistemul sanitar, iar mecanismele găsite nu afectează în niciun fel prognozele de deficit bugetar.

„Creşterea veniturilor pentru gărzi va fi finanţată printr-un control mai strict al cheltuielilor şi prin măsuri de reducere a risipei din sistem. Reglementarea se va face prin Ordonanţă de Urgenţă conform discuţiilor avute în Guvern”, precizează sursa citată.

Citeşte şi De luni, medicii Spitalului Universitar nu vor mai asigura gărzile. Activitatea mai multor spitale ar putea fi blocată

În acest context, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, apreciază că ”sistemul sanitar trebuie să aibă grijă în primul rând de oameni: de pacienţi şi de medici. Orice măsură decisă în favoarea medicilor este un beneficiu direct şi pentru pacienţi”. Demersul privind gărzile se înscrie într-o preocupare mai largă a Ministerului Sănătăţii, împreună cu Ministerul Muncii, de reformare a organizării resursei umane în Sănătate”, se arată în comunicat.

Ministerul arată că măsurile luate au în vedere creşterea plăţii gărzilor suplimentare ale medicilor prin raportarea la salariul de bază majorat de la 1 august. Termenul pentru definitivarea paşilor legislativi este data de 1 octombrie.

MS arată că măsurile de eficientizare a cheltuielilor din Sănătate vor viza economii la scară naţională prin mecanismul de achiziţii publice centralizate care are deja proceduri demarate; evaluarea şi monitorizarea strictă a investiţiilor; controlul mai strict al prescripţiei de medicamente (cu precădere antibiotice, dar nu numai) şi al investigaţiilor medicale, precum şi controlul serviciilor din spitalizările de zi.

„Ministrul Sănătăţii este de părere că decizia de creştere a remuneraţiei pentru gărzile din sistemul sanitar e unul din cei mai importanţi paşi ai ultimilor ani în beneficiul medicilor. Măsura corectează o nedreptate veche din anul 2009 şi reafirmă angajamentul premierului Dacian Cioloş de a face din sectorul sanitar prioritatea mandatului său. În acelaşi timp, Vlad Voiculescu mizează în continuare pe cooperarea responsabilă a Federaţiei Sanitas, a Federaţiei Solidaritatea Sanitară şi a Federaţiei Hipocrat. De asemenea, sprijinul medicilor pentru implementarea măsurilor de eficientizare a cheltuielilor din sistem este esenţial”, se mai arată în comunicat.

MS precizează că, la solicitarea Federaţiei Sanitas, evaluarea modalităţilor de reglementare a veniturilor celorlalte categorii de personal din sistemul sanitar vor fi discutate în cadrul consultărilor cu partenerii de dialog social din procesului de elaborare a Legii Salarizării Unitare.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, spune că medicii merită creşterea plăţii pentru gărzile făcute şi arată că orice măsură decisă în favoarea medicilor este un beneficiu direct şi pentru pacienţi. 

”Medicii merită această mărire, ştiu că toată ţara este de acord cu asta. Şi pacienţii merită respect din partea medicilor şi servicii medicale fără plic. Ştiu că toţi medicii îşi doresc asta. Sistemul sanitar trebuie să aibă grijă în primul rând de oameni: de pacienţi şi de medici. Orice măsură decisă în favoarea medicilor este un beneficiu direct şi pentru pacienţi”, a scris Voiculescu, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook. 

Colegiul Medicilor a anunţat astăzi de dimineaţă că doctorii nu vor mai asigura gărzile necesare, nemulţumiţi fiind de remuneraţii.

 
 
Te-ar mai putea interesa și
Două scheme de ajutor de stat, de peste 800 mil. euro, pentru instalarea de capacități în regenerabile pentru autoconsum, lansate azi
Două scheme de ajutor de stat, de peste 800 mil. euro, pentru instalarea de capacități în regenerabile pentru autoconsum, ...
Ministerul Energiei a lansat, în această dimineață, apelul de proiecte din cadrul Fondul pentru Modernizare în cadrul Programului-cheie nr. 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea......
Xiaomi anunţă 75.000 de comenzi pentru automobilul electric SU7 şi vrea să livreze 10.000 de unităţi în iunie
Xiaomi anunţă 75.000 de comenzi pentru automobilul electric SU7 şi vrea să livreze 10.000 de unităţi în iunie
Producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi a primit comenzi ferme pentru 75.723 de unităţi din primul său automobil ...
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului ...
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunţat că ţara sa este pregătită să ajute Ucraina să repatrieze ...