Deficitul global de ţiţei este estimat acum la aproximativ un milion de barili pe zi – oficial rus

Deficitul global de ţiţei este estimat acum la aproximativ un milion de barili pe zi (bpd), a afirmat miercuri vicepremierul rus Alexander Novak, cu câteva zile înaintea reuniunii grupului OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători), transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 26 mai 2021, 13:47
Deficitul global de ţiţei este estimat acum la aproximativ un milion de barili pe zi - oficial rus

Luna trecută, OPEC+ a informat că va majora gradual producţia începând din luna mai. Grupul a anunţat majorarea producţiei de ţiţei în lunile mai, cu 350.000 barili pe zi (bpd), iunie, cu încă 350.000 bpd, şi iulie, cu 400.000 bpd, în urma îmbunătăţirii situaţiei de pe piaţă, datorită campaniei de vaccinare şi a măsurilor de stimulare adoptate de economiile avansate pentru a depăşi efectele crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19). Producătorii se vor întâlni în mod regulat pentru a evalua situaţia de pe piaţa petrolului şi a decide asupra ajustării producţiei, dar majorarea nu va depăşi 500.000 barili pe zi (bpd).

Următoarea reuniune a grupului OPEC+ este programată în data de 1 iunie, prin videoconferinţă.

Orice creştere a producţiei de către Iran, dacă discuţiile indirecte dintre Washington şi Teheran duc la ridicarea sancţiunilor, ar putea în mod potenţial adăuga între un milion şi două milioane de barili pe zi, pe lângă creşterea graduală anunţată de OPEC+, estimează analiştii.

„Întotdeauna ţinem cont de posibila revenire a producţiei de ţiţei din Iran. Trebuie să luăm acest aspect în considerare. Vom calcula împreună echilibrul dintre cerere şi ofertă”, le-a spus jurnaliştilor Novak.

Şi Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a revizuit în creştere, cu 6,6%, estimările privind cererea de ţiţei în acest an, pe fondul aşteptărilor privind diminuarea efectelor pandemiei. Cererea va urca anul acesta cu 5,95 milioane de barili pe zi (bpd), a prognozat în aprilie OPEC, o revizuire în creştere cu 70.000 bpd faţă de martie.

„În condiţiile în care ne aşteptăm ca extinderea şi intensitatea pandemiei să se diminueze în urma actualei campanii de vaccinare, vor fi reduse normele de distanţare socială şi reglementările de limitare a călătoriilor, ceea ce va creşte mobilitatea”, se arată în raportul OPEC.

La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna iulie a crescut marţi cu 0,19 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 68,65 dolari.

OPEC a îmbunătăţit estimarea sa privind creşterea economiei globale la 5,4% în 2021, de la un nivel de 5,1% previzionat anterior.

„Redresarea economiei globale continuă, sprijinită de măsurile fiscale şi monetare fără precedent, şi va accelera în semestrul doi din 2021”, se arată în raport.

Pe fondul redresării, OPEC se aşteaptă ca cererea pentru ţiţeiul său să crească anul acesta la 27,4 milioane de barili pe zi, o revizuire în creştere cu 200.000 bpd faţă de luna trecută.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 125 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 125 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere prima şedinţă a săptămânii, iar rulajul total s-a cifrat la 125,173 de milioane de lei (23,872 de milioane de euro), relatează......
Ciprian Ciucu: Lista de miniștri propusă de Tomac e cusută cu ață alb-fosforescentă și pare să protejeze interesele PSD
Ciprian Ciucu: Lista de miniștri propusă de Tomac e cusută cu ață alb-fosforescentă și pare să protejeze interesele PSD
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu apreciază că lista de miniştri propusă de premierul desemnat Eugen Tomac e "cusută ...
Metropolitan Life înregistrează o creștere de 16,60% a primelor brute subscrise în primul trimestru din 2026
Metropolitan Life înregistrează o creștere de 16,60% a primelor brute subscrise în primul trimestru din 2026
Compania Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanți jucători din piața asigurărilor de viață din România, anunță ...
Trenurile de călători nu vor avea oprire într-una dintre stațiile de pe litoral, în perioada 13 – 30 iunie
Trenurile de călători nu vor avea oprire într-una dintre stațiile de pe litoral, în perioada 13 – 30 iunie
Trenurile de călători nu vor avea oprire în staţia Costineşti Tabără, în perioada 13 - 30 iunie, însă vor staţiona ...