DHS a anunțat că pasagerii care zboară intern nu trebuie să se mai descalțe în aeroporturile din SUA

Departamentul de Securitate Internă al Statelor Unite (DHS) a anunțat marți că pasagerii care călătoresc prin aeroporturile interne nu vor mai avea nevoie să își scoată pantofii, punând capăt unei politici în vigoare timp de aproape 20 de ani, informează miercuri dpa, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 09 iul. 2025, 10:07
DHS a anunțat că pasagerii care zboară intern nu trebuie să se mai descalțe în aeroporturile din SUA

„Încetarea politicii Fără pantofi este cea mai recentă inițiativă pe care DHS o implementează pentru a moderniza și îmbunătăți experiența călătorilor în aeroporturile din întreaga țară”, a declarat, într-un comunicat, șefa Departamentului, Kristi Noem.

„Ca întotdeauna, securitatea rămâne prioritatea noastră principală. Datorită avansurilor noastre tehnologice de ultimă generație și abordării noastre de securitate pe mai multe niveluri, suntem încrezători că putem implementa această schimbare menținând cele mai înalte standarde de securitate”, a spus ea.

În decembrie 2001, cetățeanul britanic Richard Reid a încercat să detoneze explozibili ascunși în pantofii săi pe un zbor de la Paris la Miami.

Cinci ani mai târziu, în august 2006, Administrația pentru Securitate a Transporturilor din SUA (TSA) a introdus obligația ca pasagerii să își scoată pantofii pentru a putea fi verificați pentru explozibili ‘pe baza informațiilor serviciilor ce indicau o amenințare permanentă’.

TSA a fost creată în noiembrie 2001 pentru a supraveghea securitatea tuturor mijloacelor de transport de către președintele american George W. Bush ca răspuns la atacurile teroriste din 11 septembrie același an.

În august 2006, TSA a introdus, de asemenea, o interdicție asupra lichidelor, gelurilor și aerosolilor din bagajele de mână ale pasagerilor, după ce a fost descoperit un complot terorist pentru a detona explozibili lichizi la bordul mai multor zboruri către SUA. Interdicția totală a fost ulterior relaxată, permițându-se aducerea unor lichide la bord.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...