DNA a primit de la Camera Deputaţilor toate documentele solicitate în legătură cu ASF – surse

Toate documentele solicitate de Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu ordonanţa de urgenţă privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară au ajuns la sediul DNA, au declarat miercuri pentru AGERPRES surse parlamentare.
Economica.net - mie, 12 feb. 2014, 10:31
DNA a primit de la Camera Deputaţilor toate documentele solicitate în legătură cu ASF - surse

Potrivit surselor citate, miercuri sau joi va ajunge la DNA şi la Ministerul Justiţiei şi scrisoarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, cu privire la îmbunătăţirea modului de comunicare între Parlament şi Justiţie.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat marţi că în perioada următoare va iniţia un dialog mai consistent şi mai profund cu Ministerul Justiţiei şi cu Ministerul Public, pentru a stabili clar modul de comunicare între justiţie şi legislativ.

‘Voi iniţia acest dialog pentru a elimina aceste moduri de comunicare câteodată greu de înţeles între două instituţii fundamentale, Justiţia şi Legislativul statului român. Eu am avut o discuţie cu domnul procuror general şi domnia sa, sub o anumită formă, a regretat acest mod de comunicare (n.r. – cu privire la solicitarea DNA de documente de la Camera Deputaţilor pe tema ordonanţei privind înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară) şi am stabilit de comun acord, am vorbit cu procurorul-şef al DNA, că ne vom întâlni în următoarea perioadă să clarificăm o dată pentru totdeauna – dacă este nevoie şi în textul Regulamentului Camerei – cum trebuie să comunice Justiţia şi Legislativul’, a declarat Zgonea.

Te-ar mai putea interesa și
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în singurul resort termal de 5 stele din țară
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în ...
Winners First a semnat acordul de afiliere pentru Radisson Blu Resort & Spa, Felix, care va fi primul resort termal din România al brandului. După investiții de 17 milioane de euro, Lotus Therm......
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Timișoara, octombrie 2026 — Aronia Charlottenburg deschide un nou capitol de creștere în Germania. Sucurile ecologice ...
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cu peste 44 de milioane de unități vândute anual, emblematica sacosă FRAKTA este cel mai bine vândut produs IKEA, a ...
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în ...