DNA: Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii, urmărit penal

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală față de fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia, director la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și Aromatice Fundulea la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea în formă calificată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru altul un avantaj patrimonial.
Economica.net - mie, 08 ian. 2014, 14:01
DNA: Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii, urmărit penal

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, în același dosar mai sunt urmăriți penal sora și cumnatul lui Fuia, Alexandrina și Daniel State, asociați la SC Procera Agrochemicals, pentru complicitate la infracțiunea în formă calificată de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Din rezoluția de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora învinuitul Fuia a omis îndeplinirea unui act de serviciu în cadrul unei proceduri de executare silită, fapt ce a condus la vânzarea ilegală, prin licitație organizată la data de 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului către o persoană fizică, banii fiind plătiți societății la care asociată era sora lui.

„Concret, învinuitul Fuia, în calitate de director general al SCDPMA Fundulea, deși cunoștea că împotriva instituției publice pe care o conducea s-a declanșat, ca urmare a unei sentințe civile, o procedură de executare silită a unor bunuri pe care instituția le deținea în calitate de concesionar, nu a formulat contestație la executare (conform Codului de procedură civilă) și nu a arătat că bunurile se aflau în patrimoniul statului. Fapta a avut în vedere stingerea unei datorii pe care, inițial, Stațiunea de cercetare Fundulea o avusese față de Stațiunea Didactică Belciugatele. După încuviințarea executării silite, cu acordul Stațiunii Fundulea, dreptul de a recupera datoria a fost preluat, printr-un contract de cesiune de creanță, de către SC PROCERA AGROCHEMICALS”, susțin procurorii.

Sursa citată precizează că avantajele patrimoniale obținute de firmă, după executarea silită, s-au reflectat, în mod direct, în patrimoniul învinuiților State.

„Cei doi beneficiari ai foloaselor au cunoscut și au acceptat prejudicierea statului prin modalitatea descrisă mai sus”, mai arată DNA.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de......
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca ...