Care sunt provocările pieței de spirtoase din România în 2025?
Piața de spirtoase se confruntă cu un mix complex de provocări. Presiunea fiscală crescută, prin accize ridicate și modificări legislative frecvente, care afectează competitivitatea și stimulează piața ilicită (majorarea accizelor (+14,4% în 2025, cu o nouă creștere de 10% prevăzută pentru 2026).
Consumul de alcool contrafăcut rămâne o problemă: 34% dintre români au consumat băuturi din surse necunoscute, iar 60% consideră spirtoasele făcute în gospodărie mai sănătoase. Educația consumatorului și reglementarea pieței vor fi esențiale pentru a susține o evoluție sănătoasă și sustenabilă. Inflația și scăderea puterii de cumpărare, care determină o orientare a consumatorilor către produse cu valoare percepută mai mare. Schimbarea preferințelor de consum, cu o tendință clară spre produse premium, sustenabile și cu poveste.
Concurența este mai intensă ca oricând, iar acest lucru vine atât din partea marilor branduri internaționale, cât și din partea producătorilor locali artizanali, care câștigă teren prin autenticitate, flexibilitate și apropierea de comunitate. Piața este mult mai fragmentată, iar consumatorii au la dispoziție o ofertă diversificată, ceea ce ne obligă să fim permanent relevanți, constanți și competitivi în ceea ce oferim.
În același timp, ritmul accelerat al digitalizării schimbă fundamental modul în care comunicăm și vindem. Strategiile comerciale trebuie adaptate rapid, în timp real, pentru a ține pasul cu așteptările unui consumator tot mai obișnuit cu experiențe integrate, personalizate și imediate. Piața online a devenit un ecosistem complet care influențează percepția, comportamentul și fidelizarea clienților.
Cum aordează aceste provocări o companie condusă de un management feminin, pe o piață care se adresează preponderent bărbaților?
Un management feminin aduce o abordare strategică diferită: Empatie și inteligență emoțională, care permit o înțelegere profundă a nevoilor consumatorilor și ale echipei. Abilități de adaptare și colaborare, esențiale într-un mediu volatil. Curajul de a inova, prin repoziționarea brandurilor și lansarea de produse care reflectă diversitatea și autenticitatea. Sensibilitate la tendințele sociale, precum sustenabilitatea, incluziunea și echilibrul, care devin tot mai relevante în comunicarea de brand.
Credeți că rezultatele financiare au fost influențate de faptul că există management feminin în compania dumneavoastră?
Da, consider că leadershipul feminin a avut un impact pozitiv:
A contribuit la decizii strategice echilibrate, cu accent pe sustenabilitate și eficiență operațională, a consolidat o cultura organizațională sănătoasă, care stimulează performanta și retenția talentelor si nu in ultimul rand, a încurajat inovația și agilitatea, esențiale pentru a răspunde rapid provocărilor pieței.
Cum s-a modificat comportamentul consumatorului român în ultimii ani?
Comportamentul consumatorului român s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. Este mult mai informat și mai exigent, orientându-se către produse care oferă calitate, autenticitate și transparență. Vedem tot mai des o preferință pentru consumul responsabil, integrat în contexte sociale sau ocazii speciale, în detrimentul consumului impulsiv. În același timp, interesul pentru produse premium și pentru branduri cu preocupări reale în zona sustenabilității este în creștere constantă. Digitalizarea a accelerat toate aceste transformări, pentru că a schimbat modul în care oamenii se informează, interacționează cu brandurile și iau decizia de cumpărare.
Cum credeți că va evolua consumul publicului român în următorii ani?
Estimăm o creștere cantitativă moderată, cu tendința de reorientare către produse premium și experiențe rafinate. Românii beau mai puțin în volum, dar aleg produse de calitate superioară, integrate în contexte sociale relaxate -cocktailuri, degustări, evenimente și pun un accent tot mai puternic pe moderație și sănătate.
Considerați că este pregătită compania dumneavoastră pentru a se adapta unei piețe foarte dinamice și că poate face față provocărilor sistemului fiscal românesc?
Compania noastră este nu doar pregătită, ci și proactivă în fața unei piețe în continuă schimbare și a unui sistem fiscal complex. Prin investiții în tehnologie, oameni și parteneriate strategice, ne asigurăm că putem transforma provocările în oportunități.
Astfel, am integrat în operațiunile noastre un nivel accelerat de digitalizare, care ne permite să fim agili și să răspundem rapid la schimbările pieței. La nivel global, compania investește constant în tehnologie, inovație și formarea angajaților, pentru a susține o cultură organizațională flexibilă și orientată spre viitor.
Suntem conștienți de complexitatea sistemului fiscal românesc, marcat de creșterea taxelor și digitalizarea fiscală (e-Factura, e-TVA, SAF-T), care impun o conformare riguroasă și transparentă. În acest context, compania noastră a implementat sisteme digitale de raportare fiscală și procese interne robuste pentru conformitate, și colaborează cu experți fiscali pentru a anticipa riscurile și a optimiza structura fiscală. Suntem pregătiți să gestionăm modificările legislative frecvente printr-o planificare financiară flexibilă și scenarii alternative.
Pernod Ricard România este una dintre cele mai importante companii din segmentul băuturilor spirtoase premium, activând în categoriile gin, vodcă, whiskey și rom. Grupul deţine branduri internaționale precum Ballantine’s, ABSOLUT Vodka, Chivas Regal, Jameson, The Glenlivet, Martell, Havana Club, Beefeater, Mumm, Perrier-Jouët și BUMBU. Pernod Ricard România a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 431 milioane lei și un profit net de 3.56 milioane lei.