Donald Trump a demis-o pe procuroare generală a SUA Pam Bondi

Preşedintele american Donald Trump a confirmat joi plecarea în "sectorul privat" a procuroarei generale Pam Bondi, o aliată fidelă a sa, şi l-a numit pe fostul său avocat personal, Todd Blanche, pentru a asigura interimatul, informează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 02 apr. 2026, 21:05
Donald Trump a demis-o pe procuroare generală a SUA Pam Bondi

Trump a numit-o pe Pam Bondi o „mare patrioată” într-un mesaj pe reţeaua sa de socializare Truth şi l-a descris pe Todd Blanche, nr. 2 în Departamentul de Justiţie şi fostul său avocat personal, drept „un avocat foarte talentat şi respectat”.

Este a doua plecare din administraţie în câteva săptămâni, după cea a lui Kristi Noem, de la Departamentul Securităţii Interne.

Media americane au relatat puţin mai devreme că Trump a discutat despre demiterea procuroarei sale generale, nemulţumit fiind de prestaţia ei în fruntea Departamentului de Justiţie, inclusiv ceea ce consideră a fi o lipsă de agresivitate în vizarea inamicilor săi, precum şi în legătură cu gestionarea dosarelor Epstein.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității,......
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...