Donald Trump critică FBI după atacul din Florida

Preşedintele american Donald Trump a criticat FBI după atacul din Florida, soldat cu uciderea a 17 persoane într-un liceu. El a apreciat că poliţia federală a ignorat semnalele transmise de atacator, fiind prea ocupată să demonstreze că a existat o implicare a ruşilor în campania prezidenţială americană, scrie News.ro.
Economica.net - D, 18 feb. 2018, 07:52
Donald Trump critică FBI după atacul din Florida

„Este foarte trist că FBI a ignorat atâtea semnale transmise de atacatorul din Florida. Nu este acceptabil. FBI petrece prea mult timp încercând să dovedească implicarea ruşilor în campania lui Trump. Nu există nicio implicare. Reveniţi la lucrurile de bază şi faceţi-ne mândri!”, a scris Trump pe Twitter.

Poliţia federală americană a recunoscut vineri că nu a acţionat, după ce a fost avertizată în detaliu despre potenţialul pericol pe care-l reprezenta Nikolas Cruz, tânărul care a ucis miercuri 17 persoane într-un liceu din Florida, scrie News.ro.

FBI a precizat că a primit, pe 5 ianuarie, un apel telefonic de la un apropiat al lu Cruz, care a descris comportamentul ”deviant” al adolescentului în vârstă de 19 ani şi intenţia acestuia de a ucide oameni, inclusiv într-o instituţie şcolară.

Această informaţie ”ar fi trebuit să fie tratată ca o potenţială ameninţare” şi ”ar fi trebuit să fie comunicată biroului FBI din Miami, care s-ar fi ocupat de investigaţiile necesare”, a subliniat FBI într-un comunicat.

În schimb, informaţia nu a fost trrimisă şi nici nu s-a deschis o anchetă în urma ei. Pe scurt, ”procedura în vigoare nu a fost respectată”, a recunoscut poliţia federală.

Băiatul în vârstă de 19 ani a fost exmatriculat de la Liceul Marjory Stoneman Douglas, în oraşul Parkland.

El a deschis focul, miercuri, cu o puşcă automată, în clase din această instituţie, iar gloanţele sale au atins aproximativ 30 de persoane, omorând 17, majoritatea adolescenţi.

Te-ar mai putea interesa și
Harta noilor fabrici care se construiesc în România: 348 de proiecte de peste 20 de miliarde de lei. Județele care atrag cei mai mulți investitori
Harta noilor fabrici care se construiesc în România: 348 de proiecte de peste 20 de miliarde de lei. Județele care atrag ...
De la industria de apărare și producția de medicamente până la procesarea alimentară, o analiză IBC Focus identifică 348 de proiecte de fabrici în România, aflate în diferite etape de......
Germania – Guvernul Merz pregăteşte cel mai mare buget din istoria ţării
Germania – Guvernul Merz pregăteşte cel mai mare buget din istoria ţării
Guvernul Germaniei plănuieşte să aloce 560,9 miliarde de euro pentru cheltuielile statului în bugetul pe anul 2027, cea ...
Obligaţiuni verzi E.ON – Două emisiuni în valoare de 1,8 miliarde de euro. „Am început din timp să ne acoperim nevoile de finanţare pentru 2027”
Obligaţiuni verzi E.ON – Două emisiuni în valoare de 1,8 miliarde de euro. „Am început din timp să ne acoperim ...
E.ON a emis cu succes două tranşe de obligaţiuni, cu un volum cumulat de 1,8 miliarde de euro, respectiv obligaţiuni ...
România, după 20 de ani în UE – Am recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare faţă de economiile europene, prin PIB (analiză BT)
România, după 20 de ani în UE – Am recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare faţă de economiile ...
România a recuperat, în 20 de ani de apartenenţă la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare ...