Dragnea: Trebuie să fie o dezbatere despre toată legislaţia din justiţie, inclusiv deciziile CCR

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că nu s-a discutat despre promovarea unei noi ordonanţe de urgenţă pentru modificarea codurilor penale, dar după ce se va decide noul ministru al Justiţiei, trebuie să fie organizată o dezbatere despre toată legislaţia din justiţie, inclusiv deciziile Curţii constituţionale, iar în acestea să fie implicate şi asociaţiile magistraţilor, Consiliul Europei şi Comisia de la Veneţia, pentru că este vorba despre drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor români, scrie News.ro
Economica.net - mar, 14 feb. 2017, 11:27
Dragnea: Trebuie să fie o dezbatere despre toată legislaţia din justiţie, inclusiv deciziile CCR

„Eu i-am spus primului-ministru şi în particular, şi public, spun şi acum, după ce vor decide noul ministru de la Justiţie, cred că Ministerul Justiţiei, împreună cu comisiile juridice şi cu Parlamentul, vor trebui să organizeze, într-un termen rezonabil, o dezbatere serioasă despre toată legislaţia din justiţie, inclusiv despre deciziile Curţii Constituţionale”, a spus Liviu Dragnea, întrebat ce se va întâmpla mai departe după abrogarea OUG 13 prin care au fost modificate codurile penale.

Liviu Dragnea a precizat că vrea să fie implicate în aceste dezbateri Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, Asociaţia Magistraţilor din România, care „nu au fost prea mult consultate sau aproape deloc”, dar şi Consiliul Europei şi Comisia de la Veneţia.

„Trebuie o discuţie foarte serioasă despre aceste probleme, pentru că este vorba despre o legislaţie care se referă la drepturile şi libertăţile fundamentale a cetăţenilor români”, a adăugat preşedintele PSD, după judecarea la instanţa supremă a unui nou termen în dosarul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu.

Dragnea a precizat că acum există şi o decizie a Curţii de Apel Alba-Iulia de anulare a unei pedepse pentru abuz în serviciu, la care nu s-ar fi ajuns dacă OUG 13 nu ar fi fost abrogată, mai scrie News.ro

Pe de-o parte, nu apărea o asemenea decizie, iar pe de altă parte, dacă s-ar fi dat înainte în guvernarea Cioloş, atunci când au adoptat acea ordonanţă, să ţină cont şi de aceste decizii ale Curţii Constituţionale, nu mai exista situaţia în care să apară această practică neunitară”, a adăugat Dragnea.

El a arătat că din deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi prevederile din considerentele deciziei privind abuzul în serviziu, dar şi din dispozitivul acesteia.

„Prin considerente şi dispozitiv se referă Curtea la trei lucruri: de a se stabili o limită a pagubei, de a se stabili intensitatea vătămării, precum şi de a se indica legea care se încalcă”, a precizat Dragnea.

Întrebat, în contextul în care a declarat că este „îndrăgostit veşnic de adevăr”, ce ar alege acum, de Ziua Îndrăgostiţilor, între libertate şi adevăr, Dragnea a spus: „Adevărul. Eu respect această zi, nu vreau să inhib niciun demers, dar eu nu am fost crescut cu ziua Sfântului Valentin, pentru mine ziua dragostei o reprezinta Dragobetele. Şi, sigur, este frumos că vorbim în această clădire (sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, n.r.), unde este foarte multă dragoste, despre Ziua Îndrăgostiţilor”.

Curtea de Apel Alba Iulia a emis prima decizie în care constată dezincriminarea unor prevederi ale infracţiunii de abuz în serviciu şi a stabilit încetarea executării pedepsei de trei ani de închisoare cu suspendare dată în cazul fostului secretar general al Consiliului Judeţean Hunedoara Dan Daniel, acuzat că ar fi intervenit într-un concurs organizat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Instanţa şi-ar fi putut baza decizia pe hotărârea Curţii Constituţionale din 15 iunie 2016, care menţinea abuzul în serviciu, dar dădea o altă interpretare sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos”.

Modificări ale articolului 297 alin. 1 privind abuzul în serviciu au fost aduse şi prin OUG 13, însă acestea nu s-au limitat doar la decizia CCR din iunie 2016, ci au adus mai multe completări. Ordonanţa 13 adoptată în 31 ianuarie de Guvern a fost abrogată cinci zile mai târziu printr-o altă Ordonanţă de Urgenţă, astfel că acele moodificări şi completări nu sunt, în prezent, în vigoare.

OUG 14, care abrogă ordonanţa de modificare a codurilor penale, a fost aprobată, marţi, în unanimitate de Senat.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă cu prețurile la apartamente în București în 2026
Ce se întâmplă cu prețurile la apartamente în București în 2026
Cu prețuri la apartamente care cresc mai repede decât salariul, 2025 a fost anul în care s-a înregistrat cea mai mare creștere anuală a prețurilor locuințelor din perioada recentă. ...
SUA – 2027, termen limită pentru ca Europa să preia controlul propriei apărări în cadrul NATO (Reuters)
SUA – 2027, termen limită pentru ca Europa să preia controlul propriei apărări în cadrul NATO (Reuters)
SUA doresc ca până în 2027 să transfere Europei responsabilitatea pentru majoritatea capacităţilor convenţionale de ...
Numărul tichetelor de vacanţă, în scădere cu aproape 65%, în primele zece luni
Numărul tichetelor de vacanţă, în scădere cu aproape 65%, în primele zece luni
Numărul tichetelor de vacanţă emise în primele zece luni ale acestui an a fost mai mic cu aproape 65% faţă de aceeaşi ...
Guvernul a decis ca AFM să preia finanțarea a peste 500 de proiecte de apă, canal și gestionarea deșeurilor, care erau prinse inițial în PNRR
Guvernul a decis ca AFM să preia finanțarea a peste 500 de proiecte de apă, canal și gestionarea deșeurilor, care erau ...
Proiectele de infrastructură finanţate iniţial prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi aflate în risc ...