Drumul Expres Satu Mare – Oar, altă victimă a limitărilor bugetare? Începerea lucrărilor, programată în mai 2027

10 02. 2026
satu mare oar1

„În data de 12.12.2025 a fost emis ordinul de începere, cu data de începere a execuției lucrărilor 03.05.2027”, potrivit celor mai noi informații oficiale cu privire la acest proiect.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a emis în noiembrie 2025 autorizația de construire pentru Drumul Expres Satu Mare – Oar.

Pe 21 octombrie 2025, Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat că a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar – Satu Mare care va asigura inclusiv legătura cu frontiera dintre România și Ungaria.

Antreprenorul (CONSTRUCȚII ERBAȘU) are la dispoziție 720,48 de milioane de lei (fără TVA) și 24 de luni pentru finalizarea acestui nou drum de mare viteză, în lungime de 10,83 km, spunea şeful CNAIR.

Potrivit lui, contractul pentru execuția lucrărilor (FIDIC Roșu) este finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

Drumul Expres Oar – Satu Mare denumit “Someș Expres” va avea 2 benzi pe sens iar pe traseu vor fi construite inclusiv:

– două noduri rutiere,

– două parcări,

– un Centru de Întreținere și Control (CIC).

Traseul DEx Satu Mare – Oar va porni din șoseaua de centură a municipiului Satu Mare și, în zona localității de frontieră Oar, se va racorda la drumul expres M49 de pe teritoriul Ungariei, mai spunea Cristian Pistol.

Un nou drum de mare viteză realizat de Construcții Erbașu

DEx Satu Mare – Oar ar fi al doilea mare proiect de infrastructură rutieră realizat în România de către firma Construcții Erbașu, care execută în prezent lucrările la tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada Transilvania.

Anul trecut, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a mai transmis ordin de începere a lucrărilor pe lotul 1 al Drumului Expres Arad – Oradea începând abia cu data de 1 martie 2027. Decizia a fost argumentată în principal prin limitările bugetare. Și alte proiecte de autostrăzi și drumuri expres urmau să fie afectate de lipsa banilor, scria ECONOMICA.NET în toamna anului trecut.

Pe de altă parte, în decembrie anul trecut, premierul României Ilie Bolojan anunța într-o vizită pe un șantier din Autostrada Transilvania că existau constructori care ar putea începe anul acesta lucrări pe cheltuiala lor la proiecte de autostrăzi și drumuri expres, chiar dacă statul nu le va putea deconta în 2026.