Economia României a crescut în primele nouă luni din 2014 cu 3,1%

Produsul intern brut în trimestrul al treilea 2014 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,8%, comparativ cu trimestrul al doilea 2014, conform datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică. În primele nouă luni ale anului 2014, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu acelaşi interval al anului 2013, cu 2,9% pe seria brută şi cu 3,1% pe seria ajustată sezonier.
Economica.net - mie, 14 ian. 2015, 08:03
Economia României a crescut în primele nouă luni din 2014 cu 3,1%

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2013, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 3,3% pe seria brută şi cu 3,1% pe seria ajustată sezonier.

In primele nouă luni ale anului 2014, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu acelaşi interval al anului 2013, cu 2,9% pe seria brută şi cu 3,1% pe seria ajustată sezonier.

În urma revizuirii seriei ajustate sezonier, Produsul intern brut a scăzut în trimestrul al doilea din 2014 cu 0,4%, faţă de trimestrul I 2014 şi a crescut în trimestrul I 2014 cu 0,8% faţă de trimestrul al patrulea 2013.

Produsul intern brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul III 2014 a fost de 168034.3 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1,8% faţă de trimestrul II 2014 şi 3,1% faţă de trimestrul III 2013.

Produsul intern brut estimat pentru primele 9 luni ale anului 2014 a fost de 496915,0 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 3,1% faţă de perioada corespunzătoare din anul 2013.

Serie brută

Produsul intern brut estimat pentru trimestrul III 2014 a fost de 183115,7 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 3,3% faţă de trimestrul al treilea 2013.

Produsul intern brut estimat pentru primele 9 luni ale anului 2014 a fost de 468734,2 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 2,9% faţă de perioada corespunzătoare din anul 2013.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, în trimestrul III 2014, modificări ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat:
 – Consumul final, de la +2,4% la +3,0%, ca urmare a creşterii volumului cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei cu +0,5 puncte procentuale (de la 104,1% la 104,6%) şi a volumului cheltuielii pentru consum final al administraţiilor publice cu +3,0 puncte procentuale (de la 99,8% la 102,8%);
 – Formarea brută de capital fix, de la -1,1% la -0,6%, ca urmare a modificării volumului său cu +1,4 puncte procentuale (de la 96,5% la 97,9%);
 – Exportul net de bunuri şi servicii, de la +0,8% la +0,0%, ca urmare a creşterii cu 0,4 puncte procentuale a contribuţiei importului de bunuri şi servicii corelată cu scăderea cu 0,4 puncte procentuale a exportului de bunuri şi servicii.

Te-ar mai putea interesa și
Sorin Grindeanu, despre formarea unei majorități parlamentare: Nu sunt în situaţia de a prezenta preşedintelui 233 de voturi. PSD poate să răspundă în mod direct de 127 de voturi
Sorin Grindeanu, despre formarea unei majorități parlamentare: Nu sunt în situaţia de a prezenta preşedintelui 233 de ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat luni că nu este în situaţia de a prezenta preşedintelui Nicuşor Dan o majoritate parlamentară care ar putea să susţină un viitor Guvern....
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Tronsonul Adjud – Bacău a fost dat în trafic. România a ajuns la 1.477 de kilometri de drumuri de mare viteză
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Tronsonul Adjud – Bacău a fost dat în trafic. România a ajuns la 1.477 de kilometri ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), transmite ...
Ce au descoperit medicii veterinari în Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină. S-au dat deja amenzi de 40.000 de lei. Controalele se extind în toată țara
Ce au descoperit medicii veterinari în Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină. S-au dat deja ...
Cei 100 de medici trimiși pentru a verifica situația din Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină ...
Şeful CNAS: Sistemul „e-Sănătatea mea” este pregătit şi funcţional. Lansarea se va face pas cu pas
Şeful CNAS: Sistemul „e-Sănătatea mea” este pregătit şi funcţional. Lansarea se va face pas cu pas
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), conf. dr. Horaţiu Moldovan, a anunţat luni, la Târgu ...