Economie

Eugen Rădulescu (BNR): Dacă România nu va corecta ordonat cele două deficite gemene, există riscul ca acest lucru să-l realizeze și dicteze creditorii

România este ţara cu cel mai mare deficit bugetar din PIB din toată Uniunea Europeană şi are cel mai mare deficit de cont curent, de peste 5%, iar dacă nu va avea o corectare ordonată a celor două deficite există un risc semnificativ ca aceasta să fie realizată de creditori şi va fi mai rău decât în Grecia, a avertizat, joi, şeful Direcţiei stabilitate financiară din Banca Naţională a României (BNR), Eugen Rădulescu, într-o conferinţă de specialitate.

Eugen Rădulescu (BNR): Dacă România nu va corecta ordonat cele două deficite gemene, există riscul ca acest lucru să-l realizeze și dicteze creditorii
Huawei lansează o nouă tabletă în România

Huawei lansează o nouă tabletă în România

Constantin Cadariu: Beneficiarii schemelor de ajutor de stat din măsurile 1 şi 2 pot depune rapoartele de progres până pe 30 aprilie

Constantin Cadariu: Beneficiarii schemelor de ajutor de stat din măsurile 1 şi 2 pot depune rapoartele de progres până pe 30 aprilie

Legea speculei - O primă formă a ordonanţei privind măsurile de reglementare va fi gata săptămâna viitoare, spune ministrul Economiei

Legea speculei – O primă formă a ordonanţei privind măsurile de reglementare va fi gata săptămâna viitoare, spune ministrul Economiei

Proiectele de eficienţă energetică vor face parte din ce în ce mai mult din politica de finanţare a AFM - director

Proiectele de eficienţă energetică vor face parte din ce în ce mai mult din politica de finanţare a AFM – director

Cărbunaru: Guvernul va acoperi finanţarea de 251,2 milioane lei pentru finalizarea a 26 proiecte de infrastructură de apă şi apă uzată

Cărbunaru: Guvernul va acoperi finanţarea de 251,2 milioane lei pentru finalizarea a 26 proiecte de infrastructură de apă şi apă uzată

Romgaz cumpără participația ExxonMobil în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră. AGA Romgaz a aprobat contractul de un miliard de dolari - surse

Romgaz cumpără participația ExxonMobil în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră. AGA Romgaz a aprobat contractul de un miliard de dolari – surse

Grecia suspendă dialogul cu Turcia după noi încălcări ale spaţiului aerian grec

Grecia suspendă dialogul cu Turcia după noi încălcări ale spaţiului aerian grec

Guvernul a aprobat proiectul privind profesia de bonă. Facilitează accesul la serviciile de îngrijire şi supraveghere a copilului

Guvernul a aprobat proiectul privind profesia de bonă. Facilitează accesul la serviciile de îngrijire şi supraveghere a copilului

Cadariu: Pentru anul 2022 nu se acceptă introducerea niciunei taxe noi

Cadariu: Pentru anul 2022 nu se acceptă introducerea niciunei taxe noi

Record pentru porumb - Cotaţia a crescut la cel mai ridicat nivel de după 2012

Record pentru porumb – Cotaţia a crescut la cel mai ridicat nivel de după 2012

Japan Tobacco se gândeşte la vânzarea operaţiunilor din Rusia

Japan Tobacco se gândeşte la vânzarea operaţiunilor din Rusia

OUG Omnibus pentru protecţia consumatorilor a fost adoptată de Guvern

OUG Omnibus pentru protecţia consumatorilor a fost adoptată de Guvern

Gazprom a refuzat și plata în ruble pentru o parte din gazul destinat Germaniei. Explicația și potențiale efecte în România

Gazprom a refuzat și plata în ruble pentru o parte din gazul destinat Germaniei. Explicația și potențiale efecte în România

Gazprom se aşteaptă la o scădere a producţiei de gaze cu 4% anul acesta

Gazprom se aşteaptă la o scădere a producţiei de gaze cu 4% anul acesta

Ucraina

Ucraina „are dreptul” să lovească ţinte militare ruse, inclusiv depozite şi baze – consilier Zelenski

Germania - Parlamentul aprobă o petiţie care susţine livrarea de armament greu pentru Ucraina

Germania – Parlamentul aprobă o petiţie care susţine livrarea de armament greu pentru Ucraina

Autostrada Bacău - Pașcani: Joi au fost avizați indicatorii tehnico - economici în Consiliul Interministerial - Grindeanu

Autostrada Bacău – Pașcani: Joi au fost avizați indicatorii tehnico – economici în Consiliul Interministerial – Grindeanu

Oprirea livrărilor de gaze ruseşti înrăutăţeşte perspectivele pentru furnizorii de panouri solare - analiză AFP

Oprirea livrărilor de gaze ruseşti înrăutăţeşte perspectivele pentru furnizorii de panouri solare – analiză AFP

Bulgaria va autoriza trimiterea de arme în Ucraina

Bulgaria va autoriza trimiterea de arme în Ucraina

NN Pensii rămâne parte a companiei internaţionale NN Group. Nu face obiectul tranzactiei Goldman Sachs cu NN Investment

NN Pensii rămâne parte a companiei internaţionale NN Group. Nu face obiectul tranzactiei Goldman Sachs cu NN Investment

Atacurile în estul Ucrainei s-au intensificat, în timp ce Kievul atenţionează asupra mişcărilor ruse la frontiera cu Republica Moldova

Atacurile în estul Ucrainei s-au intensificat, în timp ce Kievul atenţionează asupra mişcărilor ruse la frontiera cu Republica Moldova

Taxele şi impozitele locale, în Bucureşti, cresc cu 5,1% de anul viitor, în baza ratei inflaţiei - decizie CGMB

Taxele şi impozitele locale, în Bucureşti, cresc cu 5,1% de anul viitor, în baza ratei inflaţiei – decizie CGMB

Cel mai mare dolar din istorie, din nou - curs BNR joi, 28.04.2022

Cel mai mare dolar din istorie, din nou – curs BNR joi, 28.04.2022

Acţionarii Transgaz au aprobat un dividend brut pe acţiune de 14,82 lei, pentru 2021

Acţionarii Transgaz au aprobat un dividend brut pe acţiune de 14,82 lei, pentru 2021

Ungaria extinde plafonarea prețurilor la carburanți până la 1 iulie

Ungaria extinde plafonarea prețurilor la carburanți până la 1 iulie

Rusia anunţă că Regiunea Herson din Ucraina va începe să utilizeze rubla rusească de la 1 mai

Rusia anunţă că Regiunea Herson din Ucraina va începe să utilizeze rubla rusească de la 1 mai

Ciucă: Am stabilit cu conducerea Complexului Energetic Oltenia să sporească producţia de energie

Ciucă: Am stabilit cu conducerea Complexului Energetic Oltenia să sporească producţia de energie

Finlanda şi Suedia ar putea adera la NATO rapid, afirmă Jens Stoltenberg

Finlanda şi Suedia ar putea adera la NATO rapid, afirmă Jens Stoltenberg

Criza gazelor - Preţul scade în Europa, după două zile de creşteri masive

Criza gazelor – Preţul scade în Europa, după două zile de creşteri masive

Libra Internet Bank a acordat credite noi în valoare de aproape 4 miliarde lei, în 2021

Libra Internet Bank a acordat credite noi în valoare de aproape 4 miliarde lei, în 2021