Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a revizuit în creştere, cu o treaptă, ratingul pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală atribuit Greciei, de la „B minus” la „B”, cu perspectivă pozitivă, datorită îmbunătăţirii perspectivei fiscale şi a finanţelor publice.