Elena Udrea, Roberta Anastase şi Aura Vasile, printre cele mai elegante femei din politică VIDEO

Câteva femei-politician s-au ilustrat şi anul acesta prin ţinutele lor foarte elegante şi, uneori, foarte neconvenţionale. Elegante sau provocatoare, femeile din politică au reuşit să reţină atenţia atât a presei, cât şi a colegilor bărbaţi.
Economica.net - lun, 26 dec. 2011, 11:57

Una dintre doamnele din politică care are întotdeauna grijă de imaginea publică este ministrul Dezvoltării, Elena Udrea. Vânată de cameramani şi fotografi la orice apariţie, Udrea a atras atenţia atunci când a ales culoarea roşie pentru ţinuta sa vestimentară.

Elena Udrea are mare grijă şi la accesoriile necesare unei ţinute de succes. Pantofii şi genţile au un loc foarte important în garderoba ministrului Dezvoltării.

În ultimele zile ale sesiunii parlamentare din acest an, Elena Udrea a purtat o pereche pantofi multicolori. De altfel, ministrul Dezvoltării Regionale este cunoscută pentru pantofii cu toc imens pe care îi poartă.

Elena Udrea a uimit nu numai România, ci întreaga lume cu pictorialul incendiar din revista „Tabu”, fotografii care au fost reluate şi de către presa internaţională.

Şi fosta miss România, actualmente preşedinte al Camerei Deputaţilor, se află mereu în lumina reflectoarelor. Din acest motiv, Roberta Anastase are grija ca ţinuta ei să nu o plaseze în paginile tabloidelor la rubrica „aşa nu”.

Chiar dacă încearcă din rasputeri să fie în pas cu moda, tocurile foarte înalte îi mai fac probleme, fiind suprinsă o dată împiedicându-se de un cablu la Parlament.

O alta doamnă a politicii, mereu atentă cu propria imagine, este şi democrat-liberala Raluca Turcan.

Vocea de fier a opoziţiei din plenul Parlamentui, Aura Vasile, este şi figura mereu admirată pentru fustele care îi scot în evidenţă frumuseaţa picioarelor pe care o pot invidia colege de Parlament mult mai tinere.

Tot în tabăra opoziţiei, fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, se remarcă mereu prin ţinute sobre şi elegante.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvoltatorul imobiliar Hagag vrea să construiască o „megabaterie” de 5 GWh în minele de sare din România. Cum funcționează tehnologia
Dezvoltatorul imobiliar Hagag vrea să construiască o „megabaterie” de 5 GWh în minele de sare din România. Cum funcționează ...
Dezvoltatorul Hagag, care a investit peste 200 de milioane de euro pe plan local și care anul trecut a cumpărat o firmă care se ocupă de planificarea, construcția, gestionarea și întreținerea......
Elon Musk pregăteşte o mutare istorică – Mega-listarea SpaceX rezervă 10% din IPO-ul său pentru investitorii individuali europeni. Va fi cea mai mare listare din istorie
Elon Musk pregăteşte o mutare istorică – Mega-listarea SpaceX rezervă 10% din IPO-ul său pentru investitorii individuali ...
Compania aerospaţială americană SpaceX, condusă de Elon Musk, va demara vineri cea mai mare listare la bursă din istorie, ...
COD ROŞU demografic pentru România – Populaţia României continuă prăbuşirea din ultimii 34 de ani. Numărul deceselor este aproape dublu faţă de naşteri, conform celor mai recente date oficiale (INS)
COD ROŞU demografic pentru România – Populaţia României continuă prăbuşirea din ultimii 34 de ani. Numărul ...
Colapsul demografic continuă. Populaţia României a înregistrat, din nou, un spor natural negativ, în aprilie 2026, conform ...
Early Game Ventures investește 1 milion de euro în Naratix, startup-ul care vrea să indexeze 1 miliard de produse în eCommerce-ul global
Early Game Ventures investește 1 milion de euro în Naratix, startup-ul care vrea să indexeze 1 miliard de produse în ...
Early Game Ventures anunță finalizarea unei runde seed în valoare de 1 milion de euro la Naratix, startup 100% românesc ...