Europa spune adio dobânzilor negative – analiză Reuters

Experimentul dobânzilor negative a fost lansat pentru relansarea economiilor după criza financiară din 2007/08 şi a răsturnat gândirea convenţională de pe piaţa monetară: băncile au trebuit să plătească comisioane pentru a-şi depune lichidităţile la băncile centrale, unii proprietari de locuinţe au găsit ipoteci care le plăteau lor dobândă şi recompensele pentru cei care făceau economii au dispărut, scrie Agerpres.

Acum că acest experiment a fost abandonat, în contextul unei inflaţii galopante declanşată de pandemie şi războiul din Ucraina, există îndoieli cu privire la eficienţa sa şi în ce circumstanţe ar putea fi utilizat din nou.

„Cred că pragul va fi mai sus în viitor”, a spus Claudio Borio, preşedintele Departamentului economic şi monetar de la Banca Reglementelor Internaţionale, care acţionează ca banca centrală a băncilor centrale.

În foarte puţine cazuri o decizie de politică monetară a generat atât de multe critici cum s-a întâmplat la începutul deceniului 2010 când patru bănci centrale din Europa şi Banca Japoniei au anunţat dobânzi negative. Directorii de bănci au explodat după ce Banca Centrală Europeană, Banca Naţională a Suediei, Banca Naţională a Elveţiei şi Banca Naţională din Danemarca au decis să introducă dobânzi negative, avertizând că asta subminează întregul model de business în domeniul bancar care prevede posibilitatea de a face profit de pe urma împrumuturilor. Mass media s-a alăturat valului de critici, ziarele elveţiene catalogând decizia drept ‘Frankenshock’ iar tabloidul german Bild l-a etichetat pe preşedintele BCE de la acea dată, italianul Mario Draghi, drept „Contele Draghila”.

Cu siguranţă, cei care se bazau pe veniturile generate de economiile lor, au avut de suferit de pe urma dobânzilor negative, chiar dacă se puteau consola gândindu-se ca inflaţia redusă va proteja economiile iniţiale.

Însă cei care se temeau că dobânzile negative vor determina populaţia să stocheze banii la saltea au fost contrazişi. În Elveţia, de exemplu, numărul bancnotelor de 1.000 de franci în circulaţia a rămas acelaşi, ceea ce sugerează că acei clienţi ai băncilor nu au retras numerar pentru a-l depozita acasă.

De asemenea, un raport publicat anul trecut de centrul de reflexie Bruegel a arătat că, pe ansamblu, profiturile din sectorul bancar nu au fost afectate în mod semnificativ de dobânzile negative, subliniind că efectele negative au fost contracarate de câştigurile realizate de pe urma investiţiilor în active.

„În cele din urmă, au funcţionat la fel ca şi reducerile normale de dobândă”, a declarat Gregory Claeys, unul dintre autorii raportului, care a recunoscut însă că impactul ar fi putut fi mai mare dacă experimentul s-ar fi întins pe o perioadă mai mare de timp.

Unii economişti susţin că dobânzile negative creează un stimulent pervers care în cele din urmă aduce deservicii economiei, de exemplu prin menţinerea în viaţă a aşa-numitelor „companii zombi” care ar fi trebuit lăsate să dea faliment sau prin eliminarea stimulentelor pentru guverne să continue reformele. „Ceea ce lipseşte în Europa este accentul pe reformele structurale. De ce nu s-a întâmplat acest lucru în ultimii 10 ani, de ce nu a fost consolidată creşterea productivităţii?”, se întreabă Anatoli Annenkov, economist la Societe Generale.

În schimb, alţii susţin că, cel puţin, experimentul a arătat responsabililor de politică monetară că pot să ducă dobânzile sub pragul zero astfel că asta este o opţiune pentru ei. Chiar dacă, având în vedere mediul inflaţionist actual, va mai dura ceva timp până când guvernatorii băncilor centrale ar putea avea nevoie, din nou, de dobânzi negative, este puţin probabil că le vor exclude. „Vor rămâne pentru totdeauna ceva care este disponibil printre instrumentele lor. Mă îndoiesc că există cineva care este dispus să excludă pentru totdeauna dobânzile negative”, spune şi Rohan Khanna, analist la UBS.