Exporturile Germaniei în SUA s-au prăbușit în 2025, din cauza politicii tarifare impuse de Trump

Exporturile Germaniei spre SUA s-au redus anul trecut, ca o consecinţă a politicilor tarifare agresive ale preşedintelui Donald Trump, arată datele oficiale publicate marţi, pe fondul temerilor că disputa privind Groenlanda ar putea duce la noi bariere comerciale, transmite DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 20 ian. 2026, 21:48
Exporturile Germaniei în SUA s-au prăbușit în 2025, din cauza politicii tarifare impuse de Trump

Exporturile celei mai mari economii europene către Statele Unite au scăzut în ritm anual cu 9,4% în primele 11 luni din 2025, la 135,8 miliarde de euro, a anunţat Oficiul federal de statistică (Destatis).

În contrast, importurile din SUA a crescut cu 2,2%, la 86,9 miliarde de euro, astfel încât excedentul Germaniei pe relaţia cu SUA s-a redus la 48,9 miliarde de euro în perioada ianuarie-noiembrie 2025. Este cea mai redusă cifră din 2021 – în timpul pandemiei – deşi este cel mai ridicat excedent comercial înregistrat pe plan global de Germania.

Economia germană, orientată spre export, a fost puternic afectată de modificarea politicii comerciale, după revenirea lui Trump la Casa Albă, în ianuarie 2025.

În mod tradiţional Statele Unite au fost cea mai mai importantă piaţă a Germaniei, dar scăderea afacerilor cu Washingtonul a fost factorul decisiv al declinului exporturilor Berlinului, în 2025 înregistrându-se al treilea an consecutiv de scădere.

Expertul economic Sebastian Dullien de la Institutul IMK a avertizat că este puţin probabil ca exportatorii germani să înregistreze creştere pe piaţa americană în viitorul apropiat, aceasta devenind în schimb „o afacere riscantă”.

„Este acum clar că, deocamdată, Statele Unite nu mai sunt un partener comercial de încredere şi o piaţă de vânzări viabilă”, a adăugat el.

Cea mai lovită de taxele vamale este industria auto germană, valoarea componentelor auto şi a maşinilor exportate a scăzut în ritm anual cu 17,5% în primele 11 luni din 2025, la 26,9 miliarde de euro.

Exporturile de utilaje au înregistrat un declin de 9%, la 24 de miliarde de euro, iar cele de produse farmaceutice au crescut cu 0,7%, la 26,2 miliarde de euro.

Pe termen lung, barierele comerciale americane ar urma să aibă consecinţe profunde asupra exporturilor Germaniei.

Probabil China va deveni cel mai important partener comercial al Germaniei, înlocuind SUA, valoarea totală a importurilor şi exporturilor către Beijing ajungând la 231 de miliarde de euro în primele 11 luni din 2025, peste nivelul importurilor şi exporturilor către SUA, de 222,8 miliarde de euro.

Asociaţia Comercială a Germaniei (BGA) a estimat recent că exporturile ar urma să înregistreze un declin de 2,5% în 2025, noile taxe vamale americane şi birocraţia de pe piaţa internă adăugându-se dificultăţilor cu care se confruntă firmele din cea mai mare economie europeană.

„Nu există în prezent niciun semn al unei redresări susţinute a exporturilor germane – este puţin probabil să fie atinse precedentele rate de creştere”, a afirmat preşedintele BGA, Dirk Jandura.

Te-ar mai putea interesa și
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii merg înghesuiți ca sardelele
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii ...
Retragerea din circulație a șapte trenuri de metrou CAF de pe Magistrala M2 Tudor Arghezi - Pipera, cunoscută ca "Magistrala Corporatiștilor", stârnește nemulțumirea unor călători. Liderul......
Începe selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica
Începe selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica
Ministerul Energiei, acționatul majoritar al Hidroelectrica a cerut convocarea Adunării Generale a Acționarilor, care ...
Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat
Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Constanţa, că speră ca în zilele următoare să se găsească ...
Banca austriacă Kommunalkredit refinanțează cu 50,6 milioane de euro funcționarea parcului eolian de la Ruginoasa, din județul Iași, aparținând celui mai bogat om din Ucraina
Banca austriacă Kommunalkredit refinanțează cu 50,6 milioane de euro funcționarea parcului eolian de la Ruginoasa, din ...
Kommunalkredit Austria AG a acfordat un împrumut în valoare de 50.630.000 de euro pentru refinanțarea parcului eolian ...