FAO: Preţurile produselor alimentare la nivel mondial au crescut cu 7% în luna iunie, faţă de anul precedent

Indicele FAO pentru preţurile produselor alimentare, calculat în baza preţurilor pieţei internaţionale pentru cele cinci grupe principale de alimente, a înregistrat în medie 175,2 puncte în luna iunie, în creştere cu 1,4% faţă de mai 2017 şi cu 7,0% faţă de anul precedent, potrivit unui comunicat.
Economica.net - J, 06 iul. 2017, 14:08
FAO: Preţurile produselor alimentare la nivel mondial au crescut cu 7% în luna iunie, faţă de anul precedent

Indicele FAO pentru preţurile la cereale a crescut cu 4,2% în cursul lunii, pe fondul creşterii preţurilor la grâul cu conţinut ridicat de proteine şi datorită deteriorării condiţiilor de cultivare din Statele Unite ale Americii. Preţurile la porumb, în schimb, au scăzut pe fondul recoltelor record din America de Sud.

De asemenea, indicele FAO pentru preţurile la carne şi produse lactate a crescut, în timp ce preţurile la uleiurile vegetale şi zahăr au scăzut.

În ciuda înăspririi condiţiilor de aprovizionare cu grâu cu conţinut înalt de proteine, aprovizionarea cu cereale la nivel global tinde să rămână abundentă în anul următor, potrivit Raportului FAO privind oferta şi cererea de cereale, lansat joi.

FAO a revizuit în scădere prognoza din iunie pentru producţia globală de grâu în 2017 şi în creştere pentru porumb şi orez. Producţia globala de cereale în acest an este probabil să atingă în total 2.593 de milioane de tone, cu aproximativ 0,6 procente mai puţin decât cea din 2016.

Totodată, se estimează că stocurile de cereale din lume vor continua să se extindă până la un nivel-record de aproximativ 704 milioane de tone.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
Constructorul turc Ozaltin a demarat lucrările pregătitoare pe lotul Miercurea Nirajului - Sărățeni din Autostrada A8 Tg Mureș - Tg Neamț, potrivit celor mai recente imagini. Amintim că acest......
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, mai ales la apartamentele scumpe
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, ...
Cererea din piața imobiliară a scăzut cu până la 20% în acest an, iar cumpărătorii de apartamente scumpe au început ...
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor de personal, renegocierea contractului colectiv de muncă şi folosirea eficientă a atelierelor proprii
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi ...
Primăria Bucureşti anunţă, vineri seară, primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB”. Este ...
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, ...