Fermierii polonezi blochează drumurile şi graniţa cu Ucraina într-un protest la scară naţională

Fermierii polonezi au blocat vineri drumurile din întreaga ţară precum şi punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, demarând o grevă generală care va dura o lună, în semn de protest faţă de politicile UE şi lipsa de măsuri guvernamentale pentru protejarea mijloacelor lor de trai, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 09 feb. 2024, 13:32
Fermierii polonezi blochează drumurile şi graniţa cu Ucraina într-un protest la scară naţională

Fermierii din Franţa, Belgia, Portugalia, Grecia, Spania şi Germania au protestat împotriva constrângerilor impuse asupra lor de măsurile UE destinate combaterii schimbărilor climatice, precum şi creşterii costurilor şi a ceea ce ei susţin că este concurenţa incorectă a produselor din străinătate.

Fermierii polonezi au criticat în mod special importurile de alimente ieftine provenite din ţara vecină Ucraina.

Aproximativ 100 de fermieri şi 50 de automobile au blocat accesul tuturor vehiculelor care se îndreptau spre punctul de trecere a frontierei de la Medyka, a declarat purtătorul de cuvânt al Administraţiei vămilor din Ucraina, Andriy Demchenko.

Potrivit mass media din Polonia au fost instituite peste 250 de blocaje în întreaga ţară. Imaginile arată convoaie de tractoare care blochează drumurile şi bannere pe care se putea citi „Fără noi, vei fi flămând, dezbrăcat şi treaz”.

„Astăzi întreaga Europă este în flăcări. Pactul Verde a venit şi ne-a distrus concepţiile cu privire la agricultură”, a declarat unul dintre protestatari, Wieslaw Gryn, la punctul de trecere a frontierei de la Hrubieszow. „Nu suntem împotriva soluţiilor pro-ecologice, dar trebuie convenite împreună cu fermierii”, a adăugat Wieslaw Gryn.

Ministrul polonez al Agriculturii a declarat că înţelegere provocările cu care se confruntă fermierii dar şi-a exprimat speranţa că protestele pot fi organizate într-o manieră în care să provoace „cele mai mici inconveniente pentru cetăţeni”. „Fermierii au temeri legitime, în special solicitări vizând limitarea intrărilor excesive de produse din Ucraina, precum şi din alte pieţe non-europene, în UE şi în special în Polonia”, a declarat vineri Czeslaw Siekierski pentru postul public de radio.

Sindicatul Solidaritatea al fermierilor, care săptămâna trecută şi-a anunţat intenţia de a organiza proteste, precum şi blocarea punctelor de trecere a frontierei cu Ucraina, are de gând să instituie blocaje pe drumurile din Polonia până la data de 10 martie. Într-un comunicat de presă, sindicatul subliniază că „pasivitatea autorităţilor poloneze…cu privire la importurile de produse agricole şi alimentare din Ucraina nu ne lasă altă alegere decât să declarăm grevă generală”. De asemenea, sindicatul a criticat politicile UE.

Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal – Profit net în creştere cu 16% la 9 luni
Oil Terminal – Profit net în creştere cu 16% la 9 luni
Oil Terminal a înregistrat, la 30 septembrie 2026, un profit brut în valoare de 28,045 milioane de lei, în creştere cu peste 15% faţă de cel raportat în perioada similară a anului trecut, în......
Lancome și Notino ajung la a treia colaborare. Cum se schimbă relația dintre brandurile de beauty și marii retailer
Lancome și Notino ajung la a treia colaborare. Cum se schimbă relația dintre brandurile de beauty și marii retailer
Lancôme și Notino au ajuns la a treia colaborare, printr-o campanie europeană desfășurată în opt piețe și construită ...
Premieră pentru România la Barcelona: URBIO, companie fondată la Iași, învinge Coreea de Sud, Spania și Olanda la World Smart City Awards 2026
Premieră pentru România la Barcelona: URBIO, companie fondată la Iași, învinge Coreea de Sud, Spania și Olanda la World ...
O companie fondată la Iași în urmă cu 13 ani devine prima din România premiată la World Smart City Awards, cea mai ...
Calendarul eliminării mașinilor din București. Ce spune primarul Ciucu
Calendarul eliminării mașinilor din București. Ce spune primarul Ciucu
Primăria Municipiului București a pus în consultare publică Planul Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul București ...