Finanţe şi bănci

Curs valutar BNR, taxe şi impozite, credite, dobanzi, ROBOR, carduri, buget, deficite, titluri de stat, piaţa financiară din România şi ştiri financiare internaţionale. Pensii de stat, pilonul 1, dar şi pilonul 2 şi pensii private facultative, asigurări şi alte produse financiare.

Un fond de investiții de 60 mil. euro, disponibil pentru startup-urile din Europa de Sud-Est, inclusiv România  

Eleven Ventures, fondul de capital de risc din Bulgaria axat pe investiții pre-seed și seed în Europa de Sud-Est, anunță închiderea finală al celui de-al treilea fond de investiții, Eleven Fund III, la 60 milioane de euro, o valoare de zece ori mai mare decât a celui anterior din 2018. Prin intermediul acestuia, Eleven Ventures își propune să contribuie la dezvoltarea industriei tehnologice din regiune prin investiții în următoarea generație de antreprenori, inclusiv din România.

Un fond de investiții de 60 mil. euro, disponibil pentru startup-urile din Europa de Sud-Est, inclusiv România  
ING Bank a acordat o nouă finanțare de 10 milioane de lei către Agrinvest Credit IFN, pentru programe destinate fermierilor români

BCE cere creditorilor informaţii privind expunerea lor la Rusia - Bloomberg

BCE cere creditorilor informaţii privind expunerea lor la Rusia – Bloomberg

Câciu: Dobânzile sunt stabile în acest moment. Plătim mai mult pe dobânzi, pentru că sunt aferente capitalului împrumutat

Popa: Peste jumătate din rata inflaţiei la decembrie este atribuită efectelor directe ale preţurilor energetice

Ce se întâmplă cu leul azi - curs valutar interbancar 27.01.2022

Ce se întâmplă cu leul azi – curs valutar interbancar 27.01.2022

Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut cu 3,6% în decembrie

Samsung introduce o nouă soluție de securitate pentru amprenta digitală inteligentă destinată cardurilor de plată biometrice

Creditul neguveramental a crescut în decembrie cu 0,7%

Ministerul Finanţelor propune prelungirea scutirii, pe o perioadă de 3 luni, de la plata impozitului specific din HORECA

Ce se întâmplă cu leul azi - curs valutar interbancar 26.01.2022

Ce se întâmplă cu leul azi – curs valutar interbancar 26.01.2022

CFA România: Inflaţie de două cifre şi curs de 5,0859 lei pentru un euro, în 2022

Dintr-un milion de copii care merg pe mâna Revolut la nivel mondial, 100.000 sunt utilizatorii din România. Ce va face Revolut? Gabriela Simion, Revolut Romania Branch Head

FMI își înrăutățește estimarea privind evoluția economiei globale

Banca Națională a Ungariei a crescut rata dobănzii de referință pentru a opta lună consecutiv, din cauza inflației scăpate de sub control

UniCredit are cinci oferte pentru operaţiunile sale de leasing - Reuters

UniCredit are cinci oferte pentru operaţiunile sale de leasing – Reuters

Ce se întâmplă cu leul după mini-vacanţa de 24 ianuarie - curs valutar interbancar 25.01.2022

Ce se întâmplă cu leul după mini-vacanţa de 24 ianuarie – curs valutar interbancar 25.01.2022

Premieră. Românii își vor putea asigura casele și mașinile la stat. În primăvară, cel mai probabil,  CEC Bank intră inclusiv pe RCA. Ministerul Finanțelor caută soluții

Cum începe leul săptămâna - curs valutar interbancar 24.01.2022

Cum începe leul săptămâna – curs valutar interbancar 24.01.2022

Unul dintre giganții lumii financiare avertizează: COVID 19 deja nu mai este cel mai mare pericol. A apărut altceva, care ne afectează pe toți zi de zi

BVB a pierdut 5 miliarde de lei din capitalizare în ultima săptămână

O cunoscută asociație de consumatori cere dezbatere națională pe tema pensiilor private: Eliminarea plății integrale a sumei din cont nu poate fi o opțiune!

Kristalina Georgieva, șefa FMI: Nu doar băncile centrale trebuie să se lupte cu inflația. Mai sunt și alți actori, inclusiv cei care se ocupă de vaccinare

Ministerul Finanțelor a împrumutat 150 de milioane de lei de la bănci

Incertitudinea legată de Omicron va reduce creşterea PIB în economiile avansate cu 0,3 puncte procentuale, în T1 - Euler Hermes

Incertitudinea legată de Omicron va reduce creşterea PIB în economiile avansate cu 0,3 puncte procentuale, în T1 – Euler Hermes

România, în top 3 ţări din UE cu cel mai ridicat nivel al deficitului guvernamental, în T3 din 2021 - Eurostat

România, în top 3 ţări din UE cu cel mai ridicat nivel al deficitului guvernamental, în T3 din 2021 – Eurostat

Rusia vrea să interzică folosirea criptomonedelor

Câciu: Pilonul II de pensii a fost luat, din păcate, în considerare în acel plafon de 9,4% din PIB în PNRR

EY România: Asistăm la un nou nivel al relaţiei ANAF-contribuabil. Suntem în faţa unei schimbări fundamentale de paradigmă

Ce se întâmplă cu leul înainte de weekend - curs valutar interbancar 21.01.2022

Ce se întâmplă cu leul înainte de weekend – curs valutar interbancar 21.01.2022

Anul 2029 este o ţintă viabilă pentru aderarea la euro. Cea mai importantă e convergenţa reală - ministrul Finanţelor

Anul 2029 este o ţintă viabilă pentru aderarea la euro. Cea mai importantă e convergenţa reală – ministrul Finanţelor