FMI elimină limita de vârstă pentru postul de director general. Cele mai mari şanse la conducerea Fondului le are Kristalina Georgieva

Fondul Monetar Internaţional a anunţat miercuri că boardul său executiv a propus eliminarea limitei de vârstă pentru cei care ocupă postul de director general al instituţiei financiare, renunţând astfel la un ultim obstacol care stătea în calea nominalizării candidatului european, Kristalina Georgieva (Bulgaria), pentru acest post, informează AFP şi Reuters.
Economica.net - J, 22 aug. 2019, 07:14
FMI elimină limita de vârstă pentru postul de director general. Cele mai mari şanse la conducerea Fondului le are Kristalina Georgieva

În prezent regulile interne ale FMI cer ca directorul general să aibă vârsta sub 65 de ani în momentul preluării postului şi că nu poate să ocupe acelaşi post după ce a împlinit 70 de ani. Kristalina Georgieva, care anterior a ocupat postul de director general al Băncii Mondiale, a împlinit 66 de ani săptămâna trecută.

Într-un comunicat de presă, FMI a precizat că boardul său executiv, format din 24 de membri, a recomandat ca eliminarea limitei de vârstă să fie aprobată de consiliul guvernatorilor FMI, instanţă ce include reprezentanţi din toate cele 189 de state membre ale Fondului. Procedura de vot ar urma să se deruleze în perioada cuprinsă între 21 august şi 4 septembrie, iar pentru adoptarea modificărilor este suficientă o majoritate simplă.

Potrivit FMI, eliminarea limitei de vârstă pentru postul de director general va aduce normele care se aplică postului de director general în linie cu cele pentru alte posturi de conducere de la FMI, directori şi guvernatori, precum şi cu cele care se aplică postului preşedinte al Băncii Mondiale. Niciuna din aceste poziţii nu este supusă unei limite de vârstă, a precizat FMI.

Kristalina Georgieva a fost desemnată de Uniunea Europeană pentru a-i succeda în funcţie lui Christine Lagarde, prima femeie care a condus vreodată Fondul Monetar Internaţional. Începând cu data de 31 octombrie 2019, Christine Lagarde urmează să preia postul de postul de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE) de la Mario Draghi.

Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale (BM) şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea BM a fost numit un american, iar europenii au desemnat persoana de la şefia Fondului Monetar Internaţional.

Te-ar mai putea interesa și
Ziua 12 de atacuri ale SUA în Iran
Ziua 12 de atacuri ale SUA în Iran
Armata Statelor Unite a lansat noi lovituri asupra unor ţinte militare din Iran pentru a 12-a noapte consecutiv, relatează dpa. ...
ICCJ se va pronunţa în procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor
ICCJ se va pronunţa în procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va pronunţa joi în dosarul pe care l-a câştigat în primă instanţă cu Guvernul ...
UPDATE: Bigster nu poate susține singur vânzările Dacia în Europa. Livrările scad, cota de piață se prăbușește
UPDATE: Bigster nu poate susține singur vânzările Dacia în Europa. Livrările scad, cota de piață se prăbușește
Raportul ACEA pentru primele șase luni din 2026 arată că marca Dacia a vândut în Europa 281.814 de vehicule, valoare ...
Anunț de la PPC pentru toți clienții
Anunț de la PPC pentru toți clienții
După câteva zile în care nu a funcționat, aplicațua mobilă MyPPC este din nou funcțională. Furnizorul a trimis un ...