Gazprom intenţionează să demareze luna viitoare livrările de gaze prin conducta Nord Stream 2

 Grupul rus Gazprom intenţionează ca luna viitoare să înceapă să livreze gaze naturale prin gazoductul Nord Stream 2, una din cele mai controversate conducte de gaze din lume, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.
AGERPRES - J, 09 sept. 2021, 08:46
Gazprom intenţionează să demareze luna viitoare livrările de gaze prin conducta Nord Stream 2

Potrivit acestor surse, care au dorit să îşi păstreze anonimatul pentru că informaţia nu este publică, Gazprom vrea să înceapă să livreze gaze naturale prin Nord Stream 2 începând cu data de 1 octombrie. Momentul precis în care vor începe livrările de gaze către reţeaua de conducte din Europa depinde însă de o decizie a Autorităţii de reglementare din Germania.

Debutul livrărilor de gaze prin Nord Stream 2 ar putea fi o veste bună pentru pieţele europene care se confruntă cu probleme de aprovizionarea cu gaze înainte de începutul iernii, iar preţurile au ajuns deja la un nivel record. În plus, ar fi o victorie pentru cancelarul german Angela Merkel, care a sprijinit acest proiect în ultimii 10 ani în pofida criticilor veniţi de la unii aliaţi importanţi precum SUA.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

La începutul acestei săptămâni, operatorul proiectului a anunţat că ultima ţeavă a gazoductului Nord Stream 2 a fost sudată, ceea ce înseamnă că cele două secţiuni ale conductei pot fi unite pentru a completa legătura prin Marea Baltică.

În continuare. însă, Nord Stream 2 are nevoie să obţină certificarea tehnică şi să încheie un contract de asigurări, lucruri care ar putea fi dificile având în vedere sancţiunile impuse anul trecut de administraţia de la Washington. În plus, operatorul conductei are nevoie de o aprobare preliminară din partea Autorităţii de reglementare din Germania, care în prezent analizează cererea depusă de Nord Stream 2 pentru a obţine statutul de operator sistem de transport.

După finalizare, noul gazoduct ar urma să transporte anual 55 miliarde metri cubi de gaze din Rusia în Germania, cantitatea fiind suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării, a precizat operatorul proiectului.

Programat iniţial să devină funcţional în 2019, gazoductul Nord Stream 2 a suferit numeroase întârzieri după ce SUA au ameninţat că vor penaliza companiile care se implică în construcţia acestei conducte. Perspectivele s-au schimbat după ce preşedintele Joe Biden a decis să elimine unele sancţiuni, în luna mai a acestui an când a fost convenit un acord cu Germania, care a avertizat că va reacţiona dacă Rusia va încerca să folosească energia ca o armă împotriva Ucrainei.

Te-ar mai putea interesa și
Flanco Smart Discounter marchează pierderi record, după restructurarea pe modelul „hard discounter”. Și vânzările scad
Flanco Smart Discounter marchează pierderi record, după restructurarea pe modelul „hard discounter”. Și vânzările scad
Flanco Retail SA, al doilea cel mai mare jucător pe piața electroIT din țară, după Altex, raportează prima scădere a business-ului după decizia radicală din 2024 când s-a repoziționat sub......
Dincolo de Dedeman: Cât câștigă frații Pavăl din chirii și ce profituri marchează cel mai mare portofoliu imobiliar românesc
Dincolo de Dedeman: Cât câștigă frații Pavăl din chirii și ce profituri marchează cel mai mare portofoliu imobiliar ...
Proprietarii Dedeman și-au majorat portofoliul de clădiri de birouri prin achiziția Ethos House în 2025. Acum, Pavăl ...
Conflict de muncă la una dintre cele mai mari bănci din România. Angajații BRD acuză pierderi de mii de lei per salariat, tensiunile continuă. Banca confirmă eșecul negocierilor
Conflict de muncă la una dintre cele mai mari bănci din România. Angajații BRD acuză pierderi de mii de lei per salariat, ...
Angajați ai BRD, una dintre cele mai mari bănci din România, au ieșit săptămâna trecută în stradă pentru a protesta ...
FOTO Cea mai mare amendă din România, pe cazul ROBOR. Acuzații grave ale șefului Banca Transilvania, liderul sistemului: Subminează economia. Vom contesta decizia
FOTO Cea mai mare amendă din România, pe cazul ROBOR. Acuzații grave ale șefului Banca Transilvania, liderul sistemului: ...
Omer Tetik, CEO al celei mai mari bănci din România, Banca Transilvania, reacționează după ce Consiliul Concurenței ...