Gazprom nu va mai vinde Ucrainei gaze la preţ redus

Compania rusă Gazprom a anunţat că, începând cu luna aprilie, nu va mai vinde Ucrainei gaze la preţ redus, aşa cum o făcea din decembrie ca parte a unui plan de salvare a fostei republici sovietice, a anunţat marţi directorul executiv al concernului Aleksei Miller, informează AFP.
Economica.net - mar, 04 mart. 2014, 11:22
Gazprom nu va mai vinde Ucrainei gaze la preţ redus

‘Având în vedere că Ucraina nu îşi îndeplineşte obligaţiile, nu îndeplineşte acordul privind acordarea reducerii semnate în actul adiţional la contract, Gazprom a decis să nu mai prelungească această reducere, începând de luna viitoare’, a declarat Miller, citat de agenţiile ruse de presă, la o întâlnire cu premierul Dmitri Medvedev.

Cu toate acestea, el a sugerat că i s-ar putea acorda Ucrainei un credit între 2 şi 3 miliarde de dolari pentru reglementarea datoriilor sale la importurile de gaze ruseşti.

‘Desigur, valoarea datoriei este importantă. Pentru Gazprom, varianta cea mai simplă şi eficientă ar fi acordarea unui credit de 2-3 miliarde de dolari Ucrainei pentru a-şi reglementa datoria pentru anul trecut şi pentru achitarea livrărilor de gaze actuale’, a mai spus acesta.

Arieratele Ucrainei pentru livrările de gaze ruseşti se cifrează în prezent la 1,549 miliarde de dolari, conform RIA Novosti.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...