Germania: Nivelul de stocare a gazelor naturale a ajuns la aproape 95%

Germania se îndreaptă spre ţinta sa de a avea un nivel de 95% de stocare a gazelor naturale până la finalul lunii, transmite DPA. Conform datelor operatorilor europeni ai infrastructurii de gaze EIG, nivelul general al Germaniei de stocare a gazelor naturale a urcat cu 0,23 puncte procentuale în ultimele 24 de ore, atingând marţi seară 94,67%.
AGERPRES - mie, 12 oct. 2022, 14:18
Germania: Nivelul de stocare a gazelor naturale a ajuns la aproape 95%

Ministerul Economiei a cerut ca fiecare facilitate de stocare să aibă un nivel de înmagazinare de 95% până la 1 noiembrie, în contextul nesiguranţei legate de livrările din Rusia, scrie Agerpres.

Umplerea completă a facilităţilor de stocare a gazelor naturale reprezintă o rezervă vitală pentru ca firmele şi consumatorii din Germania să aibă suficientă energie pentru a trece prin următoarele luni mai reci.

Totuşi, stocurile de gaze nu vor fi suficiente pentru a face faţă cererii şi de aceea autorităţile de la Berlin au cerut în mod repetat firmelor şi consumatorilor să economisească energia.

Săptămâna trecută, depozitele de gaze ale Uniunii Europene au depăşit un nivel mediu de înmagazinare de 90%, peste cel de 80% stabilit de blocul comunitar drept obiectiv pentru a garanta un volum sigur în toamnă şi iarnă.

Depozitele se află la o medie de 90,12%, conform asociaţiei din sector, Gas Infrastructure Europe (GIE), care a prezentat vineri datele actualizate la 5 octombrie. Gradul de umplere îl depăşeşte pe cel din perioada similară a anului trecut, care a fost de 75%.

Reglementările comunitare nu impun ca statele membre să aibă depozite de gaze (aşa cum se întâmplă în cazul petrolului, unde este obligatoriu să deţină rezerve pentru 90 de zile de consum), iar cele 160 de instalaţii ale celor 18 state comunitare cu depozite conţin în total 1.002 TWh de gaze.

Umplerea în totalitate a acestor depozite cu 1.100 TWh va garanta consumul pentru trei luni, iar cantitatea ar fi insuficientă pentru a face faţă unei întreruperi totale a furnizării de gaze de către Rusia. UE a importat circa 1.800 TWh de gaze din Rusia în 2019, înainte de pandemie, conform centrului de studii Bruegel.

Însă, o parte din aceste gaze, care deja ajung cu greu din Rusia în UE, sunt înlocuite cu importuri de gaze naturale lichefiate (GNL), care la finele anului vor fi crescut cu peste 60 miliarde de metri cubi (bcm) peste totalul de 80 miliarde metri cubi din 2021, conform estimărilor Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA).

La aceasta se va adăuga compromisul celor 27 de state membre de a economisi în medie 15% din gaze şi 10% din electricitate.

Consumul de gaze în UE în sezonul de toamnă/iarnă 2020/2021 a fost de 3,319 TWh şi cu un an înainte de 3,216 TWh, conform Reţelei Europene a Administratorilor de Reţele de Transport al Gazelor (ENTSOG).

Această organizaţie a avertizat în iulie asupra importanţei umplerii depozitelor, nu doar pentru a face faţă sezonului rece 2022/2023, ci şi pentru a garanta un nivel minim de rezerve pentru 2023/2024.

Miercuri dimineaţa, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile pentru luna viitoare au scăzut cu 1,25 euro, ajungând la 158,50 euro pentru un Megawatt oră (MWh), în timp ce cotaţiile pentru decembrie au scăzut cu 2,50 euro, ajungând la 172,50 euro pentru un Megawatt oră (MWh). În primăvară, la hub-ul TTF de la Amsterdam, cotaţiile au atins nivelul record de aproape 335 de euro pentru un MWh.

Te-ar mai putea interesa și
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Craiova a rămas fără căldură pentru 24 de ore. Nouă avarie la rețeaua de termoficare
Locuitorii municipiului Craiova au rămas, joi, din nou fără căldură pentru cel puţin 24 de ore, după ce a apărut o nouă avarie pe reţeaua primară de termoficare a oraşului în zona......
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Miliardarul danez care deține Jack&Jones, Only și Vero Moda mai lansează un magazin online de haine în România
Topshop și-a lansat site-ului european dedicat, eu.topshop.com, disponibil în 23 de țări din UE, printre care și România.
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – Fitch
Ratingurile statelor est-europene vor fi coborâte în masă dacă disputa cu privire la Groenlanda va fractura NATO – ...
Europa ar putea fi afectată de un val de retrogradări cu o treaptă a ratingurilor de ţară, dacă tensiunile cu SUA privind ...
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major la regenerabile
Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi pieţe de electricitate, interconexiuni cu România şi avans major ...
Secretara de stat în Ministerul moldovean al Energiei, Cristina Pereteatcu, preşedinta grupului de lucru pentru Capitolul ...