Grecii de la PPC au finalizat achiziția parcului eolian al Lukoil din România, de 84 MW

Grupul elen PPC care anul trecut a cumpărat Enel România, a finalizat achiziția parcuului eolian de 84 MW deținut de Lukoil la noi în țară. PPC intenționează să pună în funcțiune capacități în regenerabil de 1.300 MW în România, în doar trei ani.
Mihai Nicuţ - mar, 26 mart. 2024, 12:37
Grecii de la PPC au finalizat achiziția parcului eolian al Lukoil din România, de 84 MW

În urma anunțului din data de 24.07.2023, PPC anunță că a finalizat, prin intermediul subsidiarei sale PPC PPC Renewables, și după îndeplinirea unor condiții prealabile obișnuite pentru astfel de tranzacții prevăzute în acordul semnat anterior, achiziția de la subsidiarele europene ale Grupului Lukoil, a unei participații de 100% în Land Power S.R.L., care opereaza în Romînia un parc eolian cu o capacitate instalată totală de 84 MW, potrivit unui comunicat de presă al companiei

Parcul eolian este situat în localitățile Dorobantu și Topolog, într-o regiune din România cu cele mai bune condiții de vânt și generează mai mult de 200 GWh de energie electrică pe an.

Tranzacția a fost realizată printr-un proces competitiv, cu participarea unor companii internaționale, în timpul căruia PPC Renewables a fost selectată ca ofertant preferat. Kommunalkredit Austria AG a fost consultant financiar exclusiv al cumpărătorului iar CMS Cameron McKenna Nabarro Olswang LLP SCP și Milbank LLP au fost avocați ai PPC Renewables.

Capacitățile de producție de energie din surse regenerabile ale grupului PPC, care a preluat afacerile Enel din România anul trecut, vor ajunge la un nivel de aproape 2 GW în România, ca urmare a creșterii investițiilor la niveluri fără precedent, potrivit planului anunțat de PPC  în luna ianuarie.

În următorii trei ani vor fi puse în funcțiune capacități în regenerabil cu o capacitate însumată de 1,3 GW, mai mult decât dublu față de nivelul atins în ultimii 15 ani de companiile preluate în România, mai arăta atuncicompania.

Grupul estimează că cererea de energie electrică a României va crește cu 10% până în 2030, ceea ce înseamnă că sunt necesare investiții suplimentare în surse curate de energie, pentru a stimula competitivitatea economiei. PPC se așteaptă ca puterea instalată în centralele de producție de energie electrică din România să crească cu 48% în acest interval, la satisfacerea cererii urmând să contribuie capacități noi de energie verde însumând 6,4 GW.

“Ca atare, România este o țară cheie în planurile de dezvoltare ale PPC, ceea ce o face o destinație majoră a proiectelor de investiții planificate”, a mai anunțat PPC.

Te-ar mai putea interesa și
Cele mai importante economii ale Uniunii Europene vor să preseze Comisia să ia măsuri pentru protejarea industriilor maselor platice și chimice de importurile ieftine – surse Reuters
Cele mai importante economii ale Uniunii Europene vor să preseze Comisia să ia măsuri pentru protejarea industriilor maselor ...
Guvernele UE intenţionează să facă presiuni pentru ca Bruxelles-ul să recurgă la un instrument de apărare comercială rar utilizat pentru a proteja industria chimică şi a maselor plastice de......
La mijloc de septembrie se îndură și MIT să prezinte bugetul Metrorex pe 2026. Societatea estimează că-și va reduce pierderile cu 5,3% în acest an, în condițiile unor venituri și cheltuieli mai mici
La mijloc de septembrie se îndură și MIT să prezinte bugetul Metrorex pe 2026. Societatea estimează că-și va reduce ...
Metrorex estimează că va încheia anul cu pierderi de 295,5 milioane de lei, mai mici cu 5,3% faţă de anul precedent, ...
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Cele mai bune evoluții le-au avut acțiunile Bucur și Bermas
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Cele mai bune evoluții le-au avut acțiunile Bucur și Bermas
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 112,84 ...
Liviu Dobre, CEO Agricover: Cea mai mare presiune pe care o vedem asupra fermelor este legată de lichiditate. Avem nevoie de finanțare pe termen lung
Liviu Dobre, CEO Agricover: Cea mai mare presiune pe care o vedem asupra fermelor este legată de lichiditate. Avem nevoie ...
Finanţarea dedicată fermierilor români nu este adaptată nevoilor acestora din punct de vedere al duratei, fermele având ...