Grevă la metrou: peste 500.000 de călători vor fi afectaţi dacă va fi declanşată greva generală

Grevă la metrou. Peste 500.000 de călători vor fi afectaţi dacă luni va fi declanşată grevă generală la metrou, după greva de avertisment de două ore care va avea loc joi dimineaţa, între orele 4:00 şi 6:00, a anunţat, miercuri, liderul Unităţii Sindicatului Liber Metrou (USLM), Ion Rădoi.
Economica.net - mie, 14 nov. 2018, 16:03
Grevă la metrou: peste 500.000 de călători vor fi afectaţi dacă va fi declanşată greva generală

„Asta este procedura legală pe care urmează să o aplicăm. După greva de avertisment de două ore urmează greva generală pe termen nelimitat, în fiecare zi de la 4:00 la 16:00, pentru că în fiecare zi suntem obligaţi să asigurăm o treime din program pentru transportul călătorilor. Probabil circa 500.000 de călători ( vor fi afectaţi n.r.), având în vedere că după ora 16:00 se reia circulaţia. Dar dimineaţa când este oră de vârf şi după ora 14:30 şi 15:00, iar începe o suprasolicitare a trenurilor”, a spus Rădoi.

Grevă la metrou: STB nu a anunţat suplimentarea mijloacelor de transport în comun

Întrebat dacă a fost contactat de conducerea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) pentru suplimentarea mijloacelor de transport în comun, Rădoi a precizat că nu s-a întâmplat acest lucru, dar oricum nu ar fi suficient având în vedere traficul greoi de la suprafaţă.

„Nu ne-au contactat cei de la STB pentru a suplimenta numărul mijloacelor de suprafaţă, dar şi dacă ar face acest lucru nu ar fi suficient pentru că în primul rând să nu uităm că aproximativ două milioane de autoturisme circulă zilnic în Bucureşti. Oricum transportul este destul de greoi la suprafaţă”, a precizat Rădoi.

Grevă la metrou: trenurile nu vor circula joi dimineaţă

Trenurile de metrou nu vor circula joi dimineaţa, în intervalul orar 4:00 – 6:00, în urma declanşării unei greve de avertisment de către Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM).

„Administraţia Metrorex a fost notificată de Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) cu privire la decizia declanşării grevei de avertisment joi, 15.11.2018, între orele 04:00-06:00. În această perioadă trenurile de metrou nu vor circula. Conducerea Metrorex îşi manifestă disponibilitatea pentru continuarea negocierilor, conform legii dialogului social şi face apel la angajaţii săi să ia în considerare că asigurarea transportului călătorilor (la timp şi în siguranţă) este prioritară”, precizează, miercuri, Metrorex.

Grevă la metrou: ultima ofertă de creştere salarială, respinsă

Consiliul General al Uniunii Sindicatului Liber din Metrou a anunţat, în 12 noiembrie, că a respins ultima ofertă de creştere salarială înaintată de administraţia Metrorex şi a decis declanşarea grevei de avertisment joi, între orele 4:00-6:00.

„Nu va avea un efect deosebit asupra călătorilor, pentru că va dura două ore, dar este foarte importantă greva propriu-zisă, greva generală care, într-adevăr, înseamnă a periclita circulaţia în Bucureşti pentru cei circa 700.000 de călători pe care îi transportăm zilnic. Trebuie să anunţăm cu 48 de ore înainte din momentul în care luăm hotărârea şi asta se va întâmpla după ora 12:00 în cursul zilei de azi şi ea (greva de avertisment – n. r.) va fi ca de obicei între orele 4:00 şi 6:00 dimineaţa, două ore, pentru că aşa prevede legea. Practic, greva de avertisment ar afecta călătorii doar o oră, pentru că circulaţia metroului începe la 5:00, însă noi suntem obligaţi să întrerupem la 4:00, ca oamenii să nu intre în staţii, pe de o parte. Pe de altă parte, în perioada 4:00 – 5:00 avem probele pe care le facem, avem evacuare de tunel, deci trenurile se mişcă de la ora 4:00”, a declarat luni Ion Rădoi, liderul USLM.

Grevă la metrou: sindicaliştii sunt dispuşi în continuare la negocieri

Acesta a menţionat, însă, că sindicaliştii sunt dispuşi să negocieze în continuare pentru a găsi soluţii la revendicările lor.

În ceea ce priveşte revendicările de natură salarială, respectiv o creştere a salariilor, sindicalistul a precizat că s-a ajuns la o ultimă cifră, spre 18% de la care nu sunt dispuşi să facă „prea mari concesii”.

Pe de altă parte, directorul general al Metrorex, Dumitru Şodolescu, a afirmat, la începutul acestei săptămâni, că negocierile continuă şi speră că nu se va ajunge la grevă.

„Conform Legii dialogului social, Legea 62 din 2011, parcurgem toate etapele. Am avut negocieri, a urmat etapa de conciliere. Negocierile continuă şi chiar dacă va fi o grevă suntem obligaţi să continuăm negocierile până vom încheia contractul colectiv de muncă, inclusiv pe perioada grevei. Noi sperăm să nu se ajungă la grevă. Ştiţi foarte bine cât a cerut sindicatul, cât a oferit administraţia şi mai ştiţi, de asemenea, care sunt constrângerile legislative, pentru că poţi conduce populist şi să satisfaci cerinţa şi după aceea, mai târziu, să fii nevoit să dai banii înapoi dacă i-ai acordat în afara prevederilor legale”, a explicat Şodolescu, care a fost prezent luni la deschiderea primului terminal multimodal din Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
CNAIR a transmis astăzi la ANAP documentația necesară lansării procedurii de achiziție publică pentru Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin), în lungime de 19,3 km, a anunțat ministrul......
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă ...
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională ...
Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori
Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori
Președintele ANRE, George Niculescu, afirmă că obligația montării unui contor suplimentar la prosumatori, proces care ...