Grindeanu merge în plenul Camerei Deputaţilor pentru a vorbi despre controversatele OUG 6 şi 9, privind finanţele publice

Premierul Sorin Grindeanu participă luni, de la ora 16.00, în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora premierului", unde a fost invitat de PNL pentru a vorbi OUG 6 şi 9, care vizează măsuri bugetare şi finanţele publice, care au provocat dispute în Parlament, şi pe care liberii le consideră la fel de grave precum OUG 13, scrie News.ro. Invitaţia a fost făcută de PNL, la finalul lunii februarie.
Economica.net - lun, 13 mart. 2017, 05:09
Grindeanu merge în plenul Camerei Deputaţilor pentru a vorbi despre controversatele OUG 6 şi 9, privind finanţele publice

Este prima participare a premierului Sorin Grindeanu la „Ora premierului”, o şedinţă de plen organizată, de regulă, lunar, în care fiecare grup parlamentar din Camera Deputaţilor, prin rotaţie, îi adresează o invitaţie şefului Executivului pentru a da explicaţii pe o anumită temă, scrie News.ro.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat că formaţiunea pe care o conduce a depus o solicitare la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor pentru audierea în Parlament, pe 6 martie, a prim-ministrului Sorin Grindeanu în legătură cu ordonanţele de urgenţă 6 şi 9 care, în opinia liberalilor, sunt la fel de grave precum OUG 13, dar cu impact economic.

”Am luat decizia de a-l audia, în Parlament, pe primul ministru Grindeanu pe cele două ordonanţe economice, Ordonanţa 6 şi 9, la fel de grave precum OUG 13, dar cu impact economic. Din nefericire, s-a trecut peste o decizie a Guvernului care transformă bugetul statului într-un buget pentru huzurul clientelei politice şi credem că este obligatoriu, în Parlament, ca premierul Grindeanu să răspundă în faţa parlamentarilor cu privire la acest arbitrariu care se stabileşte în cheltuirea banului public, prin cele două ordonanţe”, a declarat Raluca Turcan, precizând că PNL a depus şi la Senat o solicitare pentru dezbaterea în regim de urgenţă a celor două ordonanţe şi respingerea lor.

Ordonanţa de urgenţă 6/2017, prin care Ministerul Dezvoltării condus de vicepremierul Sevil Shhaideh primeşte 30 de miliarde de lei pentru perioada 2017 – 2020, a fost aprobată în februarie de Senat, deşi actul normativ a fost dur criticat de opoziţie, care l-a numit la fel de nociv precum OUG 13 pentru Justiţie.

Legea de aprobare a OUG 6 a fost votată de plenul Senatului cu 65 de voturi ”pentru” şi 39 de voturi ”împotrivă. PNL, USR şi PMP au votat împotriva actului normativ, pe care l-au criticat dur în cadrul dezbaterilor.

Comisia pentru muncă din Senat a dat raport favorabil şi Legii de aprobare a OUG 9/2017, criticată pentru că elimină plafoanele de cheltuieli bugetare ale autorităţilor publice, precum şi sancţiunile prevăzute în Legea finanţelor publice, după ce amendamentul PNL, susţinut de USR şi PMP, a fost respins. Pe 6 martie, Legea a trecut de plenul Senatului, cu 64 de voturi „pentru” şi 41 „împotrivă”.

Niciuna dintre cele două OUG nu şi-a început parcursul la Camera Deputaţilor, nefiind încă discutată în Comisii.

Forul decizional pentru ambele proiecte este Camera Deputaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor scoate la vânzare o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi foarte atractive
Ministerul Finanțelor scoate la vânzare o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi foarte atractive
Ministerul Finanțelor a anunțat astăzi că în perioada 08 iunie – 03 iulie a.c. românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturități de unu, trei și cinci ani, cu dobânzi anuale......
UE a impus sancțiuni împotriva a două persoane și a unei entități din Iran pentru participarea la blocarea Strâmtorii Ormuz
UE a impus sancțiuni împotriva a două persoane și a unei entități din Iran pentru participarea la blocarea Strâmtorii ...
Uniunea Europeană a anunţat luni că a adoptat sancţiuni împotriva a doi indivizi şi a unei entităţi din Iran, din ...
Inteligența artificială poate ajunge să consume 3% din energia electrică a întregii planete, avertizează ONU
Inteligența artificială poate ajunge să consume 3% din energia electrică a întregii planete, avertizează ONU
Un nou raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU) cu privire la costurile de mediu ale tehnologiei inteligenţei artificiale ...
UCMS by AROBS lansează Pay Transparency Solutions, primul ecosistem integrat de software și consultanță din România pentru conformarea la Directiva salarială a UE
UCMS by AROBS lansează Pay Transparency Solutions, primul ecosistem integrat de software și consultanță din România ...
UCMS by AROBS, parte a AROBS Grup, lansează Pay Transparency Solutions, un ecosistem integrat de software, consultanță ...