Guvernul acordă vouchere de câte 300 de lei pentru copiii care se legitimează la cluburile sportive

Guvernul intenţionează să acorde 30.000 de vouchere a câte 300 de lei copiilor care se legitimează la cluburile sportive, Agerpres.
Economica.net - vin, 04 sept. 2020, 05:53
Guvernul acordă vouchere de câte 300 de lei pentru copiii care se legitimează la cluburile sportive

„Astăzi Guvernul a adoptat, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea unui sprijin financiar sub formă de voucher pentru încurajarea şi sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanţă. Este o intervenţie urgentă în favoarea creşterii şi motivării unui număr cât mai mare de copii să practice sport în regim controlat, sigur, organizat, tocmai pentru că există această nevoie la nivelul cluburilor şi entităţilor sportive din România, în primul rând pentru a forma o viitoare generaţie de sportivi. Din păcate, cifra copiilor care practică sport în regim legitimat şi organizat este mai mică decât nevoia sportului românesc. (…) Importanţa acestui sprijin pe care îl acordăm sub forma acestui voucher de 300 de lei pentru prima legitimare a unui copil la un club sportiv stă în primul rând în creşterea bazei de selecţie pentru viitorul sport de performanţă”, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, la Palatul Victoria.

El a adăugat că, din păcate, România ocupă „un loc neonorant” în ceea ce priveşte obezitatea infantilă şi era nevoie de un sprijin, de o motivaţie în plus pentru copii şi pentru părinţii lor să practice sport şi să obţină acest voucher care poate să le „asigure, poate, primul echipament”.

„Programul va începe odată cu publicarea acestei OUG în Monitorul Oficial, în termen de 10 zile Ministerul Tineretului şi Sportului va emite şi normele de aplicare, voucherul va fi unul nominal, va putea fi obţinut o singură dată, va fi netransmisibil. O simplă solicitare pe care copilul odată legitimat la clubul sportiv o poate face este suficient pentru a transmite mai departe direcţiei judeţene pentru tineret şi sport din judeţul de reşedinţă această solicitare, urmând ca noi, ministerul, să punem al dispoziţie aceste vouchere, care pot fi folosite de copii în termen de şase luni de la dobândire. Pentru prima fază a acestui program, pentru ultimele luni ale acestui an, ţintim un obiectiv de 30.000 de vouchere, iar dacă programul va avea succes, avem disponibilitate în a-l continua şi anul viitor”, a menţionat Stroe.

Te-ar mai putea interesa și
Românii nu se opresc din cumpărat: Ce afaceri record generează singurul magazin Louis Vuitton din țară pentru cel mai bogat om din Europa
Românii nu se opresc din cumpărat: Ce afaceri record generează singurul magazin Louis Vuitton din țară pentru cel mai ...
Singurul magazin Louis Vuitton din România al celui mai bogat om de afaceri din Europa, Bernard Arnault, a realizat anul trecut afaceri record pe piața de la noi. ...
Tomac dezminte zvonul că-și va depune mandatul și spune că va duce procedura a formare a unui nou guvern până la votul din Parlament
Tomac dezminte zvonul că-și va depune mandatul și spune că va duce procedura a formare a unui nou guvern până la votul ...
Premierul desemnat, Eugen Tomac, a anunţat marţi seara că va duce procedura de formare a unui nou guvern până la votul ...
Curtea de Conturi Europeană avertizează că țările din Balcanii de Vest riscă să nu pată respecta termenul-limită de 2030 pentru finalizarea reţelei centrale de transport
Curtea de Conturi Europeană avertizează că țările din Balcanii de Vest riscă să nu pată respecta termenul-limită ...
Ţările din Balcanii de Vest riscă să nu respecte termenul-limită din 2030 pentru finalizarea reţelei europene centrale ...
FOTO Probleme la ANAF. La o zi după ce a ieșit din mentenanță, site-ul ANAF, cu tot cu SPV,  e în mentenanță. Operatorii nu mai răspund de aproape o săptămână
FOTO Probleme la ANAF. La o zi după ce a ieșit din mentenanță, site-ul ANAF, cu tot cu SPV, e în mentenanță. Operatorii ...
Site-ul ANAF returnează, în momentul în care scriem acest text, mesajul că se află în mentenanță la exact o zi după ...