Guvernul va acorda timp de șase luni ajutor social beneficiarilor care se angajează cu un contract de muncă de cel puțin doi ani

Beneficiarii de ajutor social care semnează un contract de muncă pe cel puţin doi ani vor primi ajutorul social o perioadă de șase luni de la încadrarea în muncă, după ce Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la finalul şedinţei de Guvern.
AGERPRES - mie, 15 sept. 2021, 19:38
Guvernul va acorda timp de șase luni ajutor social beneficiarilor care se angajează cu un contract de muncă de cel puțin doi ani

„Guvernul a adoptat astăzi o Ordonanţă de Urgenţă prin care introduce noi măsuri pentru stimularea participării pe piaţa muncii a beneficiarilor de ajutor social, prevenirea dependenţei de acest beneficiu, precum şi pentru consolidarea ocupării forţei de muncă (…) Principalele prevederi adoptate astăzi: menţinerea acordării ajutorului social pentru încă șase luni de la data încadrării în muncă a unei persoane apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social, cu condiţia încheierii contractului de muncă pentru cel puţin doi ani. Dacă raporturile de muncă încetează mai repede din iniţiativa angajatorului, sumele acordate cu titlu de ajutor social nu vor fi recuperate. În schimb, dacă acestea încetează din cauza angajatului, sumele acordate cu titlu de ajutor social vor fi recuperate pe întreaga perioadă”, a afirmat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a menţionat că altă prevedere din Ordonanţa de Urgenţă adoptată are în vedere obligativitatea beneficiarilor de ajutor social de a se deplasa la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă de fiecare dată când îi solicită acestea pentru aplicarea de măsuri de stimulare a angajării.

„Persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social vor fi obligate să se prezinte la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, din 6 în 6 luni sau ori de câte ori sunt solicitate, pentru menţinerea legăturii cu serviciile de ocupare şi stimularea ocupării. Absenţa va fi asimilată refuzului unui loc de muncă şi va duce la încetarea ajutorului social şi posibilitatea depunerii unei noi solicitări după o perioadă de 12 luni”, a precizat Raluca Turcan.

De asemenea, ministrul Muncii a subliniat că pentru a putea primi ajutorul social, beneficiarii fără studii finalizate vor fi obligaţi să urmeze programul educaţional „A doua şansă”.

„(OUG prevede, n.r.) posibilitatea ca persoanele din familiile beneficiare de ajutor social, în funcţie de recomandările formulate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, să urmeze programul educaţional de tip ‘A doua şansă’. Refuzul de participare va duce la încetarea ajutorului social şi interzicerea solicitării unui nou drept pentru o perioadă de 12 luni, ca şi în cazul refuzului unui loc de muncă. Decontarea transportului pentru persoanele apte de muncă care primesc ajutor social şi care urmează cursurile programului ‘A doua şansă’ , la o distanţă mai mare de 5 kilometri faţă de locuinţă. Autorităţile administraţiei publice locale vor deconta până la 500 lei/persoană/semestru şcolar”, a explicat Raluca Turcan.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul estimează că războiul declanșat de SUA și Israel împotriva sa i-a cauzat până acum costuri de 270 de miliarde de dolari
Iranul estimează că războiul declanșat de SUA și Israel împotriva sa i-a cauzat până acum costuri de 270 de miliarde ...
Guvernul iranian a estimat costul războiului lansat de SUA şi Israel în februarie la 270 de miliarde de dolari, informează marţi agenţia DPA, relatează Agerpres....
MOL va acorda dividende în valoare de 782 de milioane dolari pentru anul 2025
MOL va acorda dividende în valoare de 782 de milioane dolari pentru anul 2025
Grupul MOL a anunțat astăzi că, în cadrul Adunării Generale Anuale a Grupului MOL, acționarii au aprobat raportul Consiliului ...
Ce îi cere Ursula von der Leyen noului lider al Ungariei, Peter Magyar
Ce îi cere Ursula von der Leyen noului lider al Ungariei, Peter Magyar
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat marţi că a avut o convorbire telefonică cu câştigătorul ...
Companiile de asigurări din România au plătit 209 milioane de lei despăgubiri în 2025 pentru refacerea locuințelor. 94% din sumă a fost achitată în baza poliețelor facultative
Companiile de asigurări din România au plătit 209 milioane de lei despăgubiri în 2025 pentru refacerea locuințelor. ...
Companiile de asigurări au achitat, anul trecut, despăgubiri de 209 milioane de lei pentru refacerea locuințelor asigurate, ...