Ieşenii vor sărbători Ziua Unirii cu vin fiert şi fasole cu cârnaţi

Pe data de 24 ianuarie, ieşenii vor sărbători Ziua Unirii alături de artişti ai muzicii populare care vor concerta în Piaţa Palatului împreună cu Andra, Marcel Pavel şi Zdop şi Zdup, scrie oradestiri.ro.
Economica.net - mie, 11 ian. 2012, 10:33

„Programul manifestărilor omagiale dedicate împlinirii a 153 ani de la Unirea Principatelor Române va începe la ora 9.00, cu momentul folcloric «Noi suntem români», ce va fi susţinut de artişti de muzică populară din toate regiunile ţării. După acest moment, între orele 11.00 – 11.20 va avea loc deplasarea la Biserica „Trei Ierarhi”, cu slujba şi depunerea de coroane la mormântul domnitorului Al. I. Cuza”, a precizat primarul Gheorghe Nichita.

Între orele 12.00-14.00, pe strada Lăpuşneanu, cei prezenţi la eveniment vor putea servi fasole cu cârnaţi, colaci şi vin fiert.

De la ora 17.45 va avea loc marşul militarilor cu torţe aprinse ce se va desfăşura între Muzeul Unirii şi Palatul Culturii.

„Începând cu ora 18.00, până la orele 20.00, în Piaţa Palatului vor concerta Andra şi Marcel Pavel. Urmează ca să primim confirmare şi din partea trupei Zdop şi Zdup. Imediat după concert va avea loc şi un foc de artificii de 10 minute”, a mai adăugat primarul Gheorghe Nichita.

Te-ar mai putea interesa și
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute de mii de euro în avans dacă vând RCA în rate
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute ...
Mișcare cu impact pentru șoferi făcută de Hellas Direct (HD), compania supravegheată din Cipru care practică cea mai redusă primă de asigurare RCA din România. Grecii înregistrați în......
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, Sri Lanka şi India – Ionuţ Păun, City Grill INTERVIU
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, ...
"În prezent, în restaurantele şi hotelul care fac parte din City Grill Group lucrează aproximativ 400 de cetăţeni extracomunitari. ...
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la sfârşitul anului vom putea debloca exporturile
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la ...
Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârşitul anului, în condiţiile în care campania naţională ...
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
McDonald's a anunţat miercuri că în următorul deceniu va cheltui 8,5 miliarde de dolari pentru a moderniza restaurantele ...