Indicele Dezvoltării Umane: România pe locul 55, la egalitate cu Bulgaria

După PIB, Indicele Dezvoltării Umane (IDU), întocmit de ONU și publicat de The Economist, este unul dintre cele mai utilizate criterii pentru măsurarea creșterii economice. Acest indicator urmărește progresul în ceea ce privește speranța de viață, educația și veniturile, scrie Hotnews.
Hotnews - J, 08 mai 2025, 08:48
Indicele Dezvoltării Umane: România pe locul 55, la egalitate cu Bulgaria

Cel mai recent raport, publicat pe 6 mai, arată că rata de îmbunătățire a fost cea mai lentă înregistrată vreodată. Țările bogate, așa cum era de așteptat, o duc mai bine. Mai jos, top 10 țări după valoarea Indicelui Dezvoltării Umane

97% dintre acestea (ne referim la țările bogate) și-au revenit complet sau au depășit ratele de dinainte de pandemie, spune Achim Steiner de la Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Acest luc ru este valabil însă pentru mai puțin de 60% din țările sărace.

După doi ani în care a fost pe locul I, Elveția a fost detronată de Islanda. Țările scandinave ocupă cele mai înalte poziții în majoritatea clasamentelor care măsoară calitatea vieții.

Un bebeluș născut astăzi în Islanda se poate aștepta să trăiască mai mult de 82 de ani și să aibă parte de peste 18 ani de școlarizare, și să aibă venitul național per capita de 70.000 de dolari.

România – locul 55, la egalitate cu Bulgaria

România ocupă locul 55 în clasamentul mondial, cu un indice IDU de 0,845. Speranța de viață este estimată la 75,9 ani, cu circa 14 ani de școlarizare în medie, iar venitul național per capita la 39.374 dolari.

România este la egalitate cu Bulgaria, pe care o depășim la speranța de viață și la venitul/capita, dar care e deasupra României în privința anilor de școlarizare.

Indicele nu examinează inegalitatea în cadrul țărilor (ONU publică indicatori separați pe această temă). Nivelul de trai dintre cetățenii bogați și cei săraci poate diferi foarte mult. Americanii bogați, de exemplu, tind să aibă o speranță de viață mult mai mare decât cei săraci .

Indicele Dezvoltării Umane (IDU) este o sinteză a realizării medii în dimensiuni cheie ale dezvoltării umane: o viață lungă și sănătoasă, cunoștințe solide și un nivel de trai decent.

Dimensiunea sănătății este evaluată prin speranța de viață la naștere, dimensiunea educației este măsurată prin media anilor de școlarizare pentru copiii de vârstă școlară care intră în sistemul școlar. Dimensiunea nivelului de trai este măsurată prin venitul național brut pe cap de locuitor. Scorurile pentru cei trei indici ai dimensiunii IDU sunt apoi agregați într-un indice compozit folosind medii geometrice.

IDU poate fi utilizat pentru a chestiona calitatea politicilor publice, întrebându-se cum două țări cu același nivel al VNB-ului pe cap de locuitor pot ajunge la rezultate diferite în ceea ce privește dezvoltarea umană. Aceste contraste pot stimula dezbaterea despre prioritățile politicilor guvernamentale.

Te-ar mai putea interesa și
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Toată coasta Yemenului de la Marea Roşie se află acum sub controlul rebelilor Houthi susţinuţi de Iran, care au ocupat inclusiv ultimele insule strategice ale strâmtorii Bab el-Mandeb, a......
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate la plată
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 34,35 de milioane de euro pentru beneficiarii programelor din Planul Naţional ...
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
Alstom și TransPennine Express semnează contracte în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru primele trenuri electrice ...
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte critic cu investiția în reactoare mici de la Doicești
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că ...