INS: Companiile din România reduc angajările până în septembrie

Directorii firmelor din România se aşteaptă la o creştere a activităţii în toate sectoarele economice în perioada iulie-septembrie şi la o stabilitate a numărului de salariaţi în cele mai multe domenii, în timp ce şefii companiilor din sectorul de comerţ estimează concedieri, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - J, 28 iul. 2016, 06:52
INS: Companiile din România reduc angajările până în septembrie

Datele arată o schimbare de tendinţă faţă de raportul anterior privind tendinţele economice, publicat la finalul lunii iunie, care indica o creştere a activităţii în toate sectoarele pentru perioada iunie-august şi noi angajări în aproape totate sectoarele.

Cea mai mare creştere a activităţii, în intervalul iulie-septembrie, este aşteptată în construcţii, cu un sold conjuctural de +21%, comparativ cu 26% în intervalul anterior.

Soldul conjunctural reflectă diferenţa dintre aşteptările pozitive şi cele negative exprimate de către managerii chestionaţi. Un sold pozitiv reflectă un număr mai mare de companii care au aşteptări de creştere a activităţii sau a comenzilor, în timp ce un sold conjunctural negativ reflectă aşteptări de scădere a activităţii în sectorul analizat.

De asemenea, în comerţ, managerii se aşteaptă la o creştere importantă a activităţii, cu un sold conjuctural de +16%, iar în servicii soldul este de +15%.

În schimb, managerii au aşteptări ceva mai moderate în privinţa activităţii din industria de prelucrare, cu un sold conjunctural de +8%, însă există diferenţe mari între sectoarele industriale.

„Pentru activitatea de fabricare a altor produse din minerale nemetalice se va înregistra tendinţă de creştere (sold conjunctural +31%), în timp ce pentru fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, tendinţa va fi de scădere (sold conjunctural -24%)”, se arată în raportul INS.

Deşi se aşteaptă la o creştere a activităţii în toate sectoarele, managerii prevăd o stagnare a angajărilor sau chiar scăderi.

Astfel, în construcţii se aşteaptă o uşoară majorare a numărului de salariaţi, cu un sold conjunctural de +7%, în timp ce în servicii şi în industrie sunt estimate creşteri nesemnificative, cu solduri conjuncturale de +4%, respectiv +3%.

În comerţ, numărul de angajaţi este prevăzut să scadă semnificativ până la finalul lunii septembrie, cu o diferenţă între estimările pozitive şi cele negative de -17%.

Ancheta Institutului Naţional de Statistică mai arată că managerii se aşteaptă la o creştere a preţurilor în comerţ până în luna septembrie, cu un sold conjunctural de +9%, şi la majorări moderate ale preţurilor în celelalte sectoare.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de......
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca ...