Instanţa respinge cererea lui Voiculescu de recalculare a zilelor de detenţie în baza recursului compensatoriu

Judecătoria Sectorului 5 a respins miercuri cererea depusă de fostul senator Dan Voiculescu de a beneficia şi el, în baza legii recursului compensatoriu, de recalcularea zilelor de închisoare executate, deşi a fost eliberat condiţionat.
Economica.net - mie, 14 mart. 2018, 18:08
Instanţa respinge cererea lui Voiculescu de recalculare a zilelor de detenţie în baza recursului compensatoriu

Magistraţii au respins, ca inadmisibilă, o contestaţia la executare formulată de Voiculescu, dar şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale în legătură cu dispoziţiile articolului V din Legea 169/2017.

Decizia nu este definitivă.

În septembrie 2017, avocatul lui Dan Voiculescu a depus la Judecătoria Sectorului 5 o contestaţie la executare, prin care solicita ca fostului senator să i se aplice beneficiile recursului compensatoriu, chiar dacă el a fost eliberat condiţionat în iulie 2017.

Avocatul Toni Neacşu susţinea că Dan Voiculescu doreşte recalcularea pedepsei executate în închisoare, având în vedere că fostului senator ar trebui să i se aplice beneficiile recursului compensatoriu, dat fiind faptul că a stat în detenţie în improprii.

‘S-a dat legea recursului compensatoriu şi problema care se pune este dacă se aplică doar celor care în momentul respectiv se află în penitenciar sau şi celor care au ieşit sub o formă sau alta. Ei susţin că se aplică doar celor pe care legea îi prinde efectiv în penitenciar. Noi susţinem că şi ceilalţi au executat în aceleaşi condiţii şi ca atare ar trebui să li se aplice. Când spunem să li se aplice, să le recunoască un beneficiu legal, constând în considerarea ca executată a unei perioade mai mari. Nu are niciun alt efect, decât că recunoşti că 300 de zile, cât a stat el – să spunem – a stat 400 de zile, pentru că îi pui în plus, în sensul acesta. Acum este o diferenţă între ceea ce a vrut ministrul Justiţiei să facă atunci când a făcut Legea 169 şi ce a ieşit pe hârtie’, declara atunci Toni Neacşu.

Legea 169/2017 privind recursul compensatoriu prevede scăderea a şase zile din pedeapsă pentru 30 de zile petrecute în condiţii improprii în închisoare.

Pe 18 iulie 2017, Dan Voiculescu a fost eliberat condiţionat din închisoare, după ce a executat efectiv o treime din cei 10 ani detenţie primiţi în dosarul ICA.

Te-ar mai putea interesa și
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri în zona Pieței Centrale din Cracovia, pe strada Dietla, potrivit......
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna ...