Isărescu: Românii au depus peste 3.900 de notificări la bănci pe Legea dării în plată. Două din trei au fost contestate

Un număr de 3.398 de debitori au depus 3.907 notificări către 24 de bănci după intrarea în vigoare a legii dării în plată, valoarea creditelor aferente fiind de 1,13 miliarde lei, ceea ce reprezintă 2% din valoarea totală a împrumuturilor ipotecare, potrivit unui raport prezentat luni de guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.
Economica.net - lun, 08 aug. 2016, 09:42
Isărescu: Românii au depus peste 3.900 de notificări la bănci pe Legea dării în plată. Două din trei au fost contestate

În aproape două treimi din cazuri – 64% -, valoarea creditului rămas de rambursat este mai mare decât valoarea garanţiei.

Legea dării în plată, care permite românilor ce au cumpărat locuinţe pe credit să scape de datorii dacă cedează casele băncilor, a intrat în vigoare în 13 mai.

Din numărul total de notificări, 2.634, adică 67,4%, au fost contestate de bănci.

Valoarea creditelor aferentă acestor notificări, de aproape 1,13 miliarde lei, reprezintă doar 1% din totalul creditelor acordate populaţiei şi 2% din totalul creditelor ipotecare, potrivit datelor BNR.

„Peste 90% dintre creditele pentru care au fost depuse notificări sunt în valută – 46% în euro şi 47% în franci elveţieni. Întârzieri în plată de peste 90 de zile se înregistrează în doar 56% dintre notificările depuse”, a afirmat Isărescu.

În cazul a 504 notificări, valoarea garanţiei este mai mare decât valoarea creditului rămas de rambursat. Aproape 83% dintre cei care au depus notificările au vârsta cuprinsă între 30 şi 50 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de......
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca ...