Italia: Aproape 4,6 milioane de persoane trăiau în 2015 în sărăcie absolută

Aproximativ 1,528 milioane de familii şi 4,598 milioane de persoane, adică 7,6% din populaţia Italiei, trăiau în sărăcie absolută în 2015, o cifră fără precedent după 2005, a informat, joi, Institutul Naţional de Statistică din Italia (Istat), transmite AFP.
Economica.net - J, 14 iul. 2016, 12:11
Italia: Aproape 4,6 milioane de persoane trăiau în 2015 în sărăcie absolută

Sărăcia absolută este definită drept imposibilitatea de a plăti pentru bunuri şi servicii considerate esenţiale. Ea variază în funcţie de localităţile italiene şi de situaţia familială: pentru o persoană cu vârsta între 28 şi 59 de ani, care trăieşte singură într-o zonă rurală din sudul Italiei, pragul sărăciei absolute este de 552,39 euro pe lună, în timp ce pentru o familie de cinci persoane care trăieşte într-un oraş din nordul Italiei pragul sărăciei absolute este fixat la 1.909,3 euro pe lună.

Istat precizează că această situaţie se datorează în special creşterii sărăciei absolute în rândul familiilor cu patru persoane, mai ales a cuplurilor cu doi copii (de la 5,9% din populaţie în 2014 la 8,6% în 2015), precum şi în rândul familiilor străine (de la 23,4% în 2014 la 28,3% în 2015).

Incidenţa sărăciei absolute a crescut în toată Italia, urcând de la 5,7% la 6,7% în nord, şi de la 9% la 10% în sudul defavorizat al peninsulei.

Te-ar mai putea interesa și
Noutățile aduse de Gorenje la expoziția IFA Berlin 2026. Compania prezintă noua generație de aparate frigorifice și platforma de spălare și uscare, inclusiv a încălțămintei
Noutățile aduse de Gorenje la expoziția IFA Berlin 2026. Compania prezintă noua generație de aparate frigorifice și ...
Gorenje, unul dintre principalii producători europeni de electrocasnice, prezintă la IFA Berlin 2026 cele mai noi soluții ale brandului pentru bucătărie și îngrijirea hainelor. Inovațiile......
O nouă baterie, de 120 MWh, va fi pusă în Dobrogea de PPC la un parc eolian operațional. Autorizație așteptată de la ANRE
O nouă baterie, de 120 MWh, va fi pusă în Dobrogea de PPC la un parc eolian operațional. Autorizație așteptată de ...
PPC Renewables, cel mai mare investitor în regenerabil din România, urmează să ia autorizația de înființare pentru ...
Washingtonul a aprobat o posibilă vânzare de sisteme de apărare către Ucraina, în valoare de 2,7 miliarde de dolari
Washingtonul a aprobat o posibilă vânzare de sisteme de apărare către Ucraina, în valoare de 2,7 miliarde de dolari
Statele Unite ale Americii au aprobat vineri o posibilă vânzare de echipament de apărare antiaeriană Ucrainei în valoare ...
UE cere SUA să-și reconsidere poziția de a refuza intrarea în țară a delegației palestiniene, care dorește să participe la sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU
UE cere SUA să-și reconsidere poziția de a refuza intrarea în țară a delegației palestiniene, care dorește să participe ...
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă Statelor Unite să-şi reconsidere decizia de a refuza, pentru al doilea an consecutiv, ...