Italia, butoiul cu pulbere al Europei. O criză bancară catastrofală fierbe la Mediterana

Dacă cineva ar căuta argumente că birocraţia europeană nu funcţionează în interesul statelor membre şi este, de regulă, deconectată de la necesităţile "din teren", e suficient să arunce cu privirea până la ţărmul Mării Mediterane. Austeritatea impusă riguros pe axa nord-sud şi rigiditatea reglementărilor europene au reuşit deopotrivă să creeze o clasă de marginalizaţi nevăzuţi ai globalizării a căror singură armă a rămas votul şi să îngrădească abilitatea guvernelor şi parlamentelor naţionale să exercite politicile economice necesare pentru a-şi reseta economiile împotmolite. Grecia a sucombat şi, în pofida votului de protest care i-a adus la putere pe comunişti, este administrată de la Berlin, Bruxelles şi Frankfurt. Printr-o combinaţie creativă de reduceri de taxe şi curăţenie prin metode neortodoxe în sistemul bancar, Spania a reuşit să se reinventeze. Astăzi vom vorbi însă despre Italia, aflată în pragul colapsului sistemului financiar sub povara creditelor nepreformante, cu o economie are nu mai creşte şi şomaj încăpăţânat. Italia, prima linie a Europei în calea refugiaţilor din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, ameninţă să dea o nouă lovitură ordinii suprastatale europene, la puţin timp după votul pentru ieşirea din UE dat de britanici.
Economica.net - mie, 06 iul. 2016, 21:10
Italia, butoiul cu pulbere al Europei. O criză bancară catastrofală fierbe la Mediterana

Acţiunile băncilor italiene sunt în cădere liberă începând din 24 iunie, când lumea a aflat că Marea Britanie a votat să lase în urmă UE. Până marţi, indicele bancar al bursei de la Milano s-a prăbuşit cu 30% faţă de 23 iunie, iar de la începutul anului afişează o pierdere de 57%. Deşi nici băncile din restul Europei nu performează – scăderi de 22% de la Brexit, respectiv 37% de la începutul anului pentru principalul indice bursier bancar al zonei euro – situaţia din Italia este mult mai sumbră.

Sistemul bancar italian geme sub povara creditelor neperformante, care au ajuns la 20% din PIB. Problematice sunt în principal băncile din eşalonul secund şi terţ, în frunte cu Monte dei Paschi di Siena, a treia mare bancă italiană, unde orice pas greşit ar putea declanşa un efect de domino în Italia şi apoi în întreg bankingul din eurozonă.

Criza bancară care fierbe în Italia ar putea conduce la o nouă rundă de recesiune, iar în cazul apariţie unei crize de tipul celei din Grecia, din 2010, e greu de crezut că se va mai putea face ceva pentru salvarea monedei euro având în vedere mărimea economiei italiene. Italia are un PIB de peste 1.600 de miliarde de euro, iar datoria publică se ridică la 130% din PIB.

La prima vedere, nu există nicio legătură între Brexit şi băncile italiene, însă situaţia precară a sistemului financiar din Peninsulă, stagnarea economică prelungită şi absenţa unui salvator pregătit şi capabil să intervină pentru stabilizare sunt factori de vulnerabilitate la orice criză de încredere pe pieţele financiare internaţionale, de la Brexit la temuta „aterizare dură” a Chinei.

Astfel, în plină criză declanşată de Brexit în Europa, Bruxellesul, Parisul, Roma şi Bruxellesul trebuie să se gândească şi ce e de făcut cu băncile italiene.

„Datoria publică şi băncile (din Italia – n.r.) sunt un butoi cu pulbere”, comentează pentru Reuters o sursă din FMI. Pierderile sunt rostogolite în contabilitate de la un an la altul şi nimeni nu şi le asumă; la un moment dat, vor ieşi la lumină.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul a deschis Strâmtoarea Ormuz pentru toate navele. Petrolul s-a ieftinit brusc, cotația a scăzut sub 90 de dolari barilul
Iranul a deschis Strâmtoarea Ormuz pentru toate navele. Petrolul s-a ieftinit brusc, cotația a scăzut sub 90 de dolari ...
Iranul a declarat vineri Strâmtoarea Hormuz complet deschisă traficului comercial pe durata încetării focului dintre Israel și Liban. Petrolul si-a ieftinit rapid, cu 10%...
Utilizatorii de apă pentru irigații vor primi banii pentru energia consumată în 2025 până la 31 mai. Proiect
Utilizatorii de apă pentru irigații vor primi banii pentru energia consumată în 2025 până la 31 mai. Proiect
Organizațiile utilizatorilor de apă pentru irigații (OUAI) vor primi decontul cotei aferente cheltuielilor pentru consumul ...
Șeful ANAF a pornit cruciada împotriva celor care încasează venituri la negru prin Airbnb și Booking. Contabilii ”descurcăreți”, in vizor
Șeful ANAF a pornit cruciada împotriva celor care încasează venituri la negru prin Airbnb și Booking. Contabilii ”descurcăreți”, ...
Adrian Nica, președintele ANAF, a declarat la un seminar de fiscalitate că va porni o amplă campanie de control împotriva ...
Ce spun Bolojan şi liderii PSD despre listarea unor pachete de acţiuni de la companiile de stat
Ce spun Bolojan şi liderii PSD despre listarea unor pachete de acţiuni de la companiile de stat
Vânzarea de pachete de acţiuni ale unor companii de stat este o măsură trecută în programul de guvernare şi a fost ...