Jumătate dintre cei 4.000 de militari ai Gărzii Naționale au fost retrași din Los Angeles

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ jumătate din cei aproximativ 4.000 de militari ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles, a anunțat marți Pentagonul, relatează AFP și Agerpres.
AGERPRES - mie, 16 iul. 2025, 07:51
Jumătate dintre cei 4.000 de militari ai Gărzii Naționale au fost retrași din Los Angeles

La începutul lunii iunie, președintele Donald Trump a desfășurat trupe ale Gărzii Naționale în California pentru 60 de zile, în pofida opoziției guvernatorului democrat Gavin Newsom, afirmând că dorește să restabilească ordinea la Los Angeles după o serie de violențe.

„Datorită sprijinului acordat de trupele noastre, haosul se diminuează la Los Angeles”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, într-un comunicat.

„Drept urmare, secretarul a ordonat ca 2.000 de membri ai Gărzii Naționale din California să fie eliberați din misiunea lor federală de protecție”, a adăugat el.

Donald Trump a ordonat, de asemenea, desfășurarea a 700 de pușcași marini pentru a întări efectivele Gărzii Naționale cu scopul de a face față manifestațiilor, în mare parte pașnice, dar care unele, totuși, au degenerat, împotriva arestărilor de imigranți de către poliția federală pentru imigrație (ICE).

Situația s-a calmat în mare parte de aproape o lună în al doilea oraș ca mărime din țară, unde interdicția de circulație pe timpul nopții a fost ridicată pe 17 iunie.

Primarul democrat al orașului Los Angeles, Karen Bass, care s-a opus și ea desfășurării Gărzii Naționale, a salutat această retragere într-un comunicat.

„Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas fermi. Am organizat proteste pașnice, ne-am adunat la mitinguri, am dat în judecată administrația Trump și toate acestea au dus la retragerea de astăzi”, a afirmat ea.

Te-ar mai putea interesa și
Cărbunaru: 50 de milioane de euro pentru creşterea competitivităţii mediului de afaceri şi dezvoltare în zona de nord-est
Cărbunaru: 50 de milioane de euro pentru creşterea competitivităţii mediului de afaceri şi dezvoltare în zona de nord-est
Guvernul finanţează creşterea competitivităţii mediului de afaceri şi dezvoltarea regională în zona de nord-est printr-un nou instrument financiar, în valoare totală de 50 de milioane de......
Pregătirea bugetului pentru 2027: Ministerul Finanțelor a prezentat în Guvern stadiul centralizării datelor pentru bugetul pe 2027 care trebuie finalizate pe 13 noiembrie
Pregătirea bugetului pentru 2027: Ministerul Finanțelor a prezentat în Guvern stadiul centralizării datelor pentru bugetul ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat, astăzi, 12 noiembrie, în ședința de Guvern o informare privind ...
Finlanda va bloca vizele de intrare pe teritoriul său pentru sportivii ruşi, anunţă ministrul de Externe
Finlanda va bloca vizele de intrare pe teritoriul său pentru sportivii ruşi, anunţă ministrul de Externe
Guvernul finlandez urmează să interzică intrarea sportivilor ruşi în ţară, considerându-i o potenţială ameninţare, ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat, joi, peste 1,25 miliarde de lei de la bănci la o dobândă medie de 6,89% pe an
Ministerul Finanţelor a împrumutat, joi, peste 1,25 miliarde de lei de la bănci la o dobândă medie de 6,89% pe an
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, peste 1,255 miliarde de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni ...