La PDL s-a discutat despre remaniere. Cine a cerut schimbarea unor miniştri şi ce li s-a răspuns

Mai mulţi democrat-liberali au cerut la şedinţa, de luni după-amiaza, a Colegiului Director al PDL, o remaniere a Guvernului. Conducerea partidului s-a făcut însă că plouă, nefiind luată nici o decizie. Ba dimpotrivă, oficial, s-a anunţat că "PDL susţine Guvernul şi evident continuarea lucrului politic".
Economica.net - lun, 16 ian. 2012, 16:07

Purtătorul de cuvânt al PDL Sever Voinescu a declarat, luni, că la şedinţa Colegiului Director al partidului, s-a vorbit despre remaniere „ca o ipoteză de lucru” şi că nu s-au rostit nume.

„S-a discutat despre variante care ar putea reîmprospăta forţa de mesaj a PDL şi una dintre discuţii a fost asta”, a spus Voinescu, citat de Mediafax.

El a arătat că „s-a vorbit despre remaniere în contextul în care toată lumea a vorbit în ultimele 2-3 luni despre remaniere”.

„Nu s-au rostit nume şi chestiunea remanierii s-a pus ca o soluţie posibilă, ca o ipoteză de lucru. S-au discutat aceste lucruri, dar deciziile luate sunt cele anunţate”, a adăugat Voinescu.

Întrebat dacă Emil Boc are susţinerea PDL pentru măsurile pe care le va lua, Voinescu a arătat că „nu s-a pus în niciun fel problema în timpul discuţiilor, dar că un coleg a simţit nevoia unei precizări şi a cerut părerea celorlaţi în legătură cu susţinerea Guvernului şi nimeni nu a obiectat”.

„Deci, PDL susţine Guvernul şi evident continuarea lucrului politic”, a adăugat Voinescu.

Surse din partid, citate de Mediafax, spun că cei care au cerut remanierea Guvernului au fost Cezar Preda, Constantin Ostaficiuc şi William Brînză, dar aceştia nu au primit niciun răspuns.

Potrivit surselor citate, cei trei democrat-liberali au cerut o remaniere guvermanentală pentru a fi adus „sânge proaspăt” şi au spus că este necesară promovarea în Guvern a unor oameni credibili, cu priză la populaţie, care să nu fugă de presă şi de popor, fără acuzaţii de corupţie.

În plus, susţin sursele menţionate, mai mulţi lideri şi-au exprimat nemulţumirea faţă de modul în care a fost gestionată situaţia protestelor din ultimele zile şi că nu există o strategie pentru a se preîntâmpina astfel de acţiuni violente.

Unii lideri au reproşat şi modul în care s-a comunicat. La aceste nemulţumiri exprimate de reprezentanţii PDL, inclusiv la solicitările de remaniere, nu s-a dat niciun răspuns din partea conducerii partidului. „Nu s-a dat răspuns la nimic”, a spus un democrat-liberal.

Sursele citate au mai arătat că liderii PDL sunt îngrijoraţi în privinţa modului în care ar putea evolua situaţia în stradă.  Unii lideri au apreciat că Traian Băsescu ar fi foarte supărat pe PDL pentru modul în care a susţinut şi explicat opiniei publice prevederile legii sănătăţii.

Surse din PDL au mai arătat că, deşi nu au fost exprimate în şedinţă, există în rândul reprezentanţilor PDL menulţumiri şi pentru faptul că Traian Igaş nu a fost prezent în Bucureşti la sfârşitul săptămânii, când au avut loc proteste în stradă, acesta fiind plecat la Arad.

Oficial, nu este însă nici o problemă. Întrebat dacă PDL este mulţumit de măsurile luate de Traian Igaş, Sever Voinescu a spus că partidul susţine cabinetul Boc.

„PDL susţine Guvernul şi cere Executivului să dea dovadă în continuare de fermitate în aplicarea legii când este vorba despre aspectele violente ale acestor manifestări”, a răspuns Sever Voinescu.

Tot în şedinţa de luni, PDL a decis să înceapă un dialog pe trei paliere, Teodor Baconschi fiind însărcinat să se ocupe de structurile civice, Ioan Oltean de structurile sindicale, iar Emil Boc de dialogul cu partidele politice, inclusiv cu opoziţia.

Voinescu a spus că rostul acestui dialog este de a debloca situaţia creată şi arată că PDL a luat în serios semnalul dat de oamenii ieşiţi în stradă.

El a spus că la şedinţa Colegiului director s-a discutat despre evoluţia politică şi socială din ultimele zile şi liderii din teritoriu al partidului şi-au spus punctele de vedere.

Voinescu a arătat că din punctul de vedere al PDL manifestările de nemulţumire ale populaţiei sunt reale şi îndreptăţite, dar că anumite elemente violente au deturnat atenţia de la aceste nemulţumiri.

„PDL a cerut Guvernului să fie extrem de ferm în aplicarea legii în privinţa reprimării elementelor violente”, a spus Sever Voinescu, arătând că PDL a constatat că partidele de opoziţie încearcă să se lipească de aceste manifestări şi să atragă beneficii electorale.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Centrul de Arşi din Târgu Mureş se află în etapa finală de construcţie – ministrul Sănătății
Centrul de Arşi din Târgu Mureş se află în etapa finală de construcţie – ministrul Sănătății
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă, după o vizită pe şantierul Centrului de Arşi din Târgu Mureş, că această unitate se află în etapa finală de construcţie şi ”se......
Tren pe ruta Bucureşti – Kiev, vizat de o alertă cu bombă la frontiera de nord a R. Moldova
Tren pe ruta Bucureşti – Kiev, vizat de o alertă cu bombă la frontiera de nord a R. Moldova
O alertă cu bombă a fost declanşată, sâmbătă, la frontiera de nord a Republicii Moldova, după ce autorităţile au ...
Muzeul Național al Libiei, celebrul Castel Roșu, primește din nou vizitatori pentru prima dată de la căderea de la putere a lui Gaddafi în 2011
Muzeul Național al Libiei, celebrul Castel Roșu, primește din nou vizitatori pentru prima dată de la căderea de la putere ...
Muzeul Naţional al Libiei, cunoscut anterior sub denumirea As-Saraya Al-Hamra sau Castelul Roşu, s-a redeschis la Tripoli, ...
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului ...