Lagarde îşi va publica memoriile în ianuarie 2027, pe fondul speculaţiilor referitoare la o plecare de la BCE

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, urmează să îşi publice memoriile în Germania la începutul anului următor, într-un context în care se intensifică speculaţiile privind plecarea sa de la BCE înainte de încheierea mandatului, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 08 sept. 2026, 15:26
Lagarde îşi va publica memoriile în ianuarie 2027, pe fondul speculaţiilor referitoare la o plecare de la BCE

Cartea, care va avea titlul „Lady First”, va fi lansată în limba germană pe 29 ianuarie 2027, potrivit unui comunicat al editurii Piper. În memoriile lui Christine Lagarde vor fi înfăţişate figuri proeminente, inclusiv fostul secretar de stat al SUA, Hillary Clinton, fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, starul rock Bono şi creatoarea de modă Diane von Furstenberg.

„Christine Lagarde a fost întotdeauna prima: prima femeie ministru al Economiei şi Finanţelor din Franţa, prima femeie care a condus Fondul Monetar Internaţional, prima femeie preşedinte al BCE. Acum, pentru prima dată, ea povesteşte propria viaţă”, se arată în comunicatul editurii.

Lagarde intenţionează să promoveze personal cartea, cu prilejul unui turneu ce va fi organizat în Germania şi Elveţia în februarie. Cartea va fi publicată şi în limba engleză.

Vestea cu privire la publicarea memoriilor soseşte într-un context în care se intensifică zvonurile conform cărora Lagarde nu îşi va termina mandatul de opt ani la BCE, care se încheie în luna octombrie 2027. Bloomberg a relatat luna trecută că Forumul Economic Mondial, o organizaţie renumită pentru organizarea reuniunii sale anuale de la Davos, încă o curtează pentru a prelua funcţia de preşedinte, iar Lagarde pare pregătită să accepte rolul.

Este foarte probabil ca Lagarde să fie întrebată joi despre viitorul ei, când va vorbi cu reporterii după o reuniune de politică monetară a gardienilor euro, la finalul căreia investitorii prognozează o decizie de majorare a costului creditului cu un sfert de punct procentual.

„Preşedintele Lagarde a fost de acord să-şi scrie autobiografia, împreună cu un coautor. Proiectul este o activitate privată, desfăşurată în timpul liber al preşedintelui şi nu utilizează resurse BCE”, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei monetare.

În comunicatul editurii Piper, Lagarde spune, într-un citat, că nu vrea ca tinerele femei să creadă că pot reuşi doar dacă se nasc în familia potrivită sau au numele potrivit.

„Vreau ca ele să cunoască adevărul necondiţionat al unei fetiţe rebele, provenite dintr-un mediu modest, din clasa de mijloc, care şi-a asumat multe riscuri, atât calculate, cât şi spontane şi care, cu toate acestea, a ajuns în cele mai râvnite poziţii din politică, finanţe şi viaţa internaţională”, a spus preşedintele BCE.

La această carte, Lagarde a colaborat cu jurnalistul german Marc Hujer, care lucrează la Spiegel şi a scris deja trei cărţi, printre care o biografie a actorului Arnold Schwarzenegger.

Lagarde şi Hujer se cunosc de peste un deceniu, acesta însoţind-o într-un turneu în Asia de Sud-Est şi Africa, în anul 2013, când ea era director general al FMI.

Te-ar mai putea interesa și
Factura inacțiunii nu are linie bugetară, dar o plătim din plin
Factura inacțiunii nu are linie bugetară, dar o plătim din plin
În economie, inacțiunea are un avantaj politic major. Nu se vede imediat și se pierde printre promisiuni. Costul de a nu face nimic este discret, nu apare pe o singură linie bugetară, nu are......
Doar un procent scăzut dintre români consideră că ar avea economii suficiente pentru a acoperi costurile unui dezastru, arată un studiu IRES
Doar un procent scăzut dintre români consideră că ar avea economii suficiente pentru a acoperi costurile unui dezastru, ...
Doar 17% dintre români declară că ar avea economii suficiente pentru a face față consecințelor financiare ale unui ...
Ministerul Agriculturii și Ministerul Transporturilor au luat măsuri pentru fluidizarea exporturilor de cereale românești prin Portul Constanța
Ministerul Agriculturii și Ministerul Transporturilor au luat măsuri pentru fluidizarea exporturilor de cereale românești ...
Ordinul ministrului Transporturilor privind regimul de acceptanţă a trenurilor de marfă în staţiile care deservesc Portul ...
Trei cunoscute ONG-uri de mediu cer revocarea de urgență a licenței de exploatare a carierei de piatră din Valea Dobra, județul Sibiu. Organizațiile acuză că investitorii au în realitate alte planuri
Trei cunoscute ONG-uri de mediu cer revocarea de urgență a licenței de exploatare a carierei de piatră din Valea Dobra, ...
Mining Watch România, Greenpeace România și Bankwatch au depus o plângere prealabilă la Autoritatea Națională de Reglementare ...