Le-a ajuns cuţitul la gât: Românii îndatoraţi sunt vânaţi de recuperatori

Loviţi de criză, sute de mii de români au ajuns pe mâna recuperatorilor de datorii. Iar vânătoarea de restanţieri se va înteţi în 2012. Asta pentru că băncile au început de curând să le trimită recuperatorii pe cap şi celor cu rate neplătite la credite imobiliare.
Economica.net - mie, 11 ian. 2012, 07:24

Numărul românilor vânaţi de recuperatori creşte fără încetare. Înghesuiţi de criză, mulţi nu mai reuşesc să-şi plătească nici ratele, nici facturile curente, iar dosarele lor ajung pe birourile firmelor de recuperare. Dar metodele acestora sunt considerate hărţuire de mulţi dintre cei vizaţi.

„Sunt foarte stresat de apelurile lor zilnice. În primă fază au fost eleganţi, drăguţi, cât de cât. După aceea au început cu ameninţări. Eu când am făcut creditul nu am pus nimic garanţie, dar mă ameninţă că îmi iau casa, deşi nu este pe numele meu”, spune Adrian, un român cu credit rămas între timp şomer şi care nu îşi mai poate plăti ratele.

Recuperatorii au prins gustul afacerii şi adună tot mai multe dosare de rău-platnici. Cumpără restanţe la bănci sau firme de telefonie cu cel mult opt la sută din valoare şi recuperează în medie cam 20 la sută din sumele datorate. Românii cu datorii la utilităţi şi cei cu rate neplătite la credite imobiliare au intrat şi ei în vizor.

„În 2011 am observat necesitatea acestui serviciu, mai mult decât în anii precedenţi, de către societăţile de utilităţi. Spre sfârşitul anului 2011, băncile au început să externalizeze spre colectare şi credite ipotecare. În general credite cu o întârziere de peste un an de zile”, a declarat Alexandra Rusen, şef departament Coface România.

Ca să facă faţă cererii tot mai mari, firmele de recuperare s-au extins şi au amenajat centre de apel. Totuşi, ele resping acuzaţiile că i-ar hărţui pe oameni: „Hărţuirea aceasta nu ştiu cine ar putea s-o facă, pentru că se dau în general apeluri la ore normale, între orele 8 dimineaţa şi opt seara, nu se depăşeşte acest prag. Nu se dau apeluri în weekend”.

Sezonul 2012 al vânătorii de restanţieri începe cu veşti proaste. Salariile rămân îngheţate, preţurile cresc, aşa că numărul ratelor neplătite riscă să se mărească.

Te-ar mai putea interesa și
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute de mii de euro în avans dacă vând RCA în rate
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute ...
Mișcare cu impact pentru șoferi făcută de Hellas Direct (HD), compania supravegheată din Cipru care practică cea mai redusă primă de asigurare RCA din România. Grecii înregistrați în......
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, Sri Lanka şi India – Ionuţ Păun, City Grill INTERVIU
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, ...
"În prezent, în restaurantele şi hotelul care fac parte din City Grill Group lucrează aproximativ 400 de cetăţeni extracomunitari. ...
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la sfârşitul anului vom putea debloca exporturile
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la ...
Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârşitul anului, în condiţiile în care campania naţională ...
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
McDonald's a anunţat miercuri că în următorul deceniu va cheltui 8,5 miliarde de dolari pentru a moderniza restaurantele ...