Copiii care au stat în casă au generat vânzări record pentru Lego

AGERPRES - mie, 10 mart. 2021, 12:25
Copiii care au stat în casă au generat vânzări record pentru Lego

Producătorul danez de jucării Lego A/S a raportat miercuri vânzări şi un profit record pentru anul 2020, în condiţiile în care mai mulţi copii au stat în casă în timpul carantinei iar părinţii au cumpărat jucării pentru a-i ţine pe copii ocupaţi în timpul zilelor de izolare, transmite AP.

Profitul net a crescut cu 19% până la 9,9 miliarde de coroane daneze (1,6 miliarde de dolari) iar vânzările au crescut cu 13% până la 43,7 miliarde de coroane (6,98 miliarde de dolari), cele mai mari vânzări înregistrate vreodată de Lego într-un singur an, scrie Agerpres.

Directorul general de la Lego, Niels B. Christiansen, a subliniat că aceste rezultate deosebite sunt rezultatul unor investiţii strategice făcute în ultimii ani în ideea de a muta vânzările online. „Aceasta nu are legătură cu COVID. Aceasta este o evoluţie care a început cu ceva timp în urmă. În 2020 am început să vedem beneficiile, în special în ceea ce priveşte comerţul electronic şi produsele inovative”, a spus Niels B. Christiansen.

Sub conducerea lui Christiansen, Lego a investit puternic în platforme online şi produse care cumulează cărămizile sale colorate cu elemente digitalizate. Însă firma daneză şi-a sporit şi reţeaua sa de magazine fizice din întreaga lume, care anul trecut a ajuns la 678 de magazine.

Niels B. Christiansen nu a dorit să dezvăluie ce procent din vânzările Lego a fost online anul trecut dar a precizat că numărul de vizitatori pe site-ul Lego.com s-a dublat, ajungând la 250 de milioane.

Cunoscut pentru „cărămizile” sale de plastic colorate, Lego concurează cu nume precum Mattel, producătorul păpuşilor Barbie, şi Hasbro.

Istoria pieselor Lego este legată de inventatorul său, Ole Kirk Kristiansen, un tâmplar din Billund, centrul regiunii Jutlandia, care a trecut la lumea jucăriilor inspirat de versiunile în miniatură ale mobilei pe care a început să le creeze la sfârşitul anului 1920 pentru a reduce costurile. Kristiansen a fondat Lego în anul 1932, numele provenind de la îmbinarea primelor două litere din cuvintele daneze ‘leg godt’ (‘joacă bine’), fără să ştie că în limba latină ‘lego’ înseamnă ‘eu îmbin’.

Lego Group este prezent în peste 130 de ţări. Filiala din România a grupului a fost înfiinţată în anul 2011, dar şi-a început oficial activitatea la 1 ianuarie 2012. Lego deţine o cotă de 30% pe piaţa de jucării din România.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din cea mai mare economie europeană au urcat uşor, arată datele publicate......
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Datele preliminare aferente primelor cinci-şase luni ale anului indică o evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte deficitul ...