Lucian Anghel este noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Bursei

Acţionarii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) l-au ales pe economistul şef al BCR, Lucian Anghel, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Economica.net - lun, 09 ian. 2012, 17:50

La AGA au fost prezenţi acţionari care deţin peste 87% din titlurile operatorului pieţei de capital.

Anghel lucrează în BCR din anul 1996 şi a fost propus de BCR pentru funcţia de preşedinte al CA. În prezent, el este economist-şef şi director executiv al Direcţiei de strategie şi dezvoltare din BCR şi membru în comitetul de investiţii al BCR Fond de Pensii.

El a fost susţinut de „grupul băncilor”, care controlează circa 35% din voturi, iar surse din piaţa de capital au declarat anterior alegerilor pentru MEDIAFAX că acesta mai beneficiază de ajutorul altor investitori, care au în jur de 15% din voturi.

Un număr de trei candidaţi, printre care şi actualul preşedinte al BVB, s-au înscris pentru funcţia de preşedinte al CA al Bursei. Astfel, alături de Stere Farmache şi Anghel a candidat şi preşedintele Asociaţiei Brokerilor, Dan Paul.

Te-ar mai putea interesa și
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute de mii de euro în avans dacă vând RCA în rate
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute ...
Mișcare cu impact pentru șoferi făcută de Hellas Direct (HD), compania supravegheată din Cipru care practică cea mai redusă primă de asigurare RCA din România. Grecii înregistrați în......
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, Sri Lanka şi India – Ionuţ Păun, City Grill INTERVIU
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, ...
"În prezent, în restaurantele şi hotelul care fac parte din City Grill Group lucrează aproximativ 400 de cetăţeni extracomunitari. ...
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la sfârşitul anului vom putea debloca exporturile
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la ...
Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârşitul anului, în condiţiile în care campania naţională ...
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
McDonald's a anunţat miercuri că în următorul deceniu va cheltui 8,5 miliarde de dolari pentru a moderniza restaurantele ...