Lucrările la centura municipiului Târgoviştei se reiau, termenul de finalizare fiind decembrie 2018

Lucrările la centura ocolitoare a municipiului Târgoviştei, proiect început cu fonduri europene a cărui execuţie a fost întreruptă de mai multe ori, vor fi reluate în luna iunie, iar termenul de finalizare a acestora este decembrie 2018, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, primarul Cristian Stan.
Economica.net - mar, 13 iun. 2017, 13:52
Lucrările la centura municipiului Târgoviştei se reiau, termenul de finalizare fiind decembrie 2018

”Săptămâna trecută am semnat contractul de execuţie de lucrări, am negociat termenul contractual, am ajuns ca finalizarea pe contract să însemne 1 decembrie 2018, urmând ca până la finalul lui 2018 să facem toate formalităţile de încheiere a contractului. Săptămâna aceasta constructorul va depune garanţia de bună execuţie, urmând să dăm ordinul de începere a lucrărilor. Au şi început cu organizarea de şantier şi sper ca într-o săptămână, maxim 10 zile, să înceapă lucrările”, a precizat primarul Cristian Stan.

Edilul spune că prioritare vor fi lucrările la poduri şi pasaje rutiere de pe traseul centurii ocolitoare a municipiului Târgovişte.

”Cu prioritate vor fi abordate podurile şi pasajele rutiere pentru că reprezintă segmentul de lucrări care necesită cel mai îndelungat timp, sunt nişte timpi tehnologici care trebuie respectaţi. Noi facem toate eforturile ca până la 1 decembrie 2018 centura Târgoviştei să fie finalizată. Lucrările sunt efectuate de o asociere, iar lider de asociere este SC Telor, este o firmă din Bucureşti. Valoarea lucrărilor este de 53 de milioane de lei”, a precizat sursa citată.

Proiectul european de realizare a centurii a fost accesat în 2009, iar până în acest moment s-au efectuat lucrări reprezentând 27% din totalul celor ce trebuie realizate.

”S-a lucrat puţin la canalizare, s-a lucrat la asfaltări. Nu au fost abordate, din păcate, lucrările la poduri. Expertiza a arătat că parte din lucrările de asfaltare s-au degradat în timp”, a mai spus primarul.

Până acum s-au cheltuit fonduri europene aferente realizării a 27% din lucrări, pentru restul sumei necesare Primăria Târgovişte accesând un credit.

În cazul în care lucrările nu vor fi gata până la sfârşitul anului 2018, se vor pierde banii europeni cheltuiţi pentru lucrările realizate până acum, a explicat primarul.

Proiectul european accesat în 2009 de municipiul Târgovişte avea o finanţare de 88,7 milioane lei, dintre care 70,2 milioane de lei bani nerambursabili. Iniţial, partea de execuţie ar fi trebuit finalizată în luna august 2012, dar a fost reziliat contractul încheiat cu SC Cast SRL din cauza întârzierii lucrărilor. Acestea au fost abandonate din 2012, la acel moment fiind efectuate în proporţie de aproape 27%.

În vara anului 2015 a fost organizată altă licitaţie, iar câştigător al procedurii a fost asocierea dintre SC Good Prod SRL şi SK 13 Patstroy JSC. Timp de trei luni au fost efectuate în mare parte înlocuiri de borduri, iar apoi lucrările au fost oprite, primăria organizând o nouă licitaţie.

Investiţia urmăreşte, pe lângă modernizarea şi reabilitarea a 13,8 kilometri de drum, şi extinderea şoselei de centură la patru benzi de circulaţie, acolo unde va fi posibil, precum şi reabilitarea podurilor şi a pasajelor aflate pe traseu, realizarea unei reţele de canalizare, reabilitarea trotuarelor şi a sensurilor giratorii.

Te-ar mai putea interesa și
Una dintre cele mai mari baterii de stocare a energiei din România. Premier Energy începe construcția unui sistem BESS de 200 MW lângă Iași
Una dintre cele mai mari baterii de stocare a energiei din România. Premier Energy începe construcția unui sistem BESS ...
Conducerea Premier Energy anunță începerea construcției proiectului sau de stocare a energiei în baterii (Battery Energy Storage System - BESS), cu o putere de 200 MW (încărcare/descarcare) si......
Românii au luat televizoare de sute de milioane de euro și cumpără tot mai scump. ”Oamenii nu se mai uită doar la preț” – Vicepreședinte Samsung România și Bulgaria
Românii au luat televizoare de sute de milioane de euro și cumpără tot mai scump. ”Oamenii nu se mai uită doar la ...
Anul trecut românii au cumpărat televizoare în valoare de aproximativ 390 de milioane de euro, și încep să se orienteze ...
Banca Centrală a SUA menține dobânda de referință și avertizează în legătură cu riscurile reprezentate de inflație
Banca Centrală a SUA menține dobânda de referință și avertizează în legătură cu riscurile reprezentate de inflație
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între 3,50% şi 3,75%, în linie ...
Un nou președinte se pregătește să ia conducerea Fed. Kevin Warsh a fost acceptat de Comitetul bancar al Senatului SUA
Un nou președinte se pregătește să ia conducerea Fed. Kevin Warsh a fost acceptat de Comitetul bancar al Senatului SUA
Kevin Warsh, alegerea preşedintelui Donald Trump pentru conducerea Rezervei Federale a SUA (Fed), a depăşit miercuri un ...