MADR: Aproape 2.600 de beneficiari ai programului de sprijin pentru tomate şi-au primit deja banii

Un număr de 2.569 de beneficiari ai programului de sprijin pentru tomate şi-au primit deja banii, iar pentru alte 1.065 de dosare sumele au fost virate în conturile Direcţiilor Agricole Judeţene, conturile beneficiarilor urmând să fie alimentate în cel mai scurt timp, a anunţat, miercuri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Economica.net - mie, 19 iun. 2019, 16:25
MADR: Aproape 2.600 de beneficiari ai programului de sprijin pentru tomate şi-au primit deja banii

„Suma totală de care vor beneficia fermierii care au depus documentele justificative până la data de 18 iunie 2019 este de circa 87 de milioane de lei, reprezentând atât plăţile efectuate, cât şi cele aferente dosarelor aflate în lucru pentru ciclul I”, spun reprezentanţii Ministerului Agriculturii, într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, până vineri, 21 iunie 2019, conturile Direcţiilor Agricole vor fi creditate pentru a se putea efectua plata altor 1.954 dosare. Totodată, în această perioadă se află în analiză la MADR alte 822 de dosare.

Ministerul Agriculturii informează că la data de 15 iunie 2019 s-a încheiat perioada de valorificare a producţiei minime necesare de 2.000 kg tomate/1000 mp, în conformitate cu HG 107/2019 privind ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate.

Până vineri, 21 iunie 2019, conturile Direcţiilor Agricole vor fi creditate pentru a se putea efectua plata altor 1954 de dosare. Totodată, în această perioadă, se află în analiză la MADR alte 822 de dosare.

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susţinuţi, se află în al treilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate de calitate începând cu luna mai şi până în decembrie.

Pentru a primi ajutorul de minimis în valoare de 3.000 de euro/an, producătorii trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1000 mp, să obţină o producţie de minimum 2 kg de tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată. De asemenea, aceştia trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în sere şi solarii.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...